ţara caselor moi

mirosul de vorbe strigate din buza paharului ia
de aici mi-a spus întinzându-mi o dimineaţă

mahmură clatinându-se uleios în paharul cu sticlă groasă
mucedă de atâtea izbucniri
m-am mirat că o palmă aruncată de undeva de unde
durerea de a nu şti acasă se topeşte în mireasma
de linişte ce urmează înfruntării
eram singur şi mi-a întins pachetul de ţigări repede
ca să plec şi nici nu ştiu dacă am închis uşa de-abinelea sau
numai am dat în praful iscat de primăvară
nici măcar nu ştiam de ce e atât de devreme pentru
a bea şi el saracu miorlăit prin urletele haitei trezite
oasele mele le sunau a început sau se repezeau mai hulpav
înspre roţile maşinilor de lux
era parcă seară