peşte marinat

al2lea mirosi cu încîntare ţuica gălbioară. încep să car din frigider măsline kalamon, aromate şi ascuţite, pastramă fragedă în felii subţiri, brînză telemea veche, ceapă verde, nişte fire de usturoi verde obraznic şi peştele marinat.
- aha. ăsta-i.
- gustă întîi. îmi place scumbia mai mult decît heringul sau macroul, are o textură mai fină, dar reţeta e bună şi cu ceilalţi doi.
puse pe felia de pîine prăjită o bucată de scrumbie, pregăti ceapa verde şi…
- mmm… buuun.
- ia cu ţuică.
se conformă urgent.
- cum?
- ce cum?
- care-i reţeta?
- la ce?
- cum la ce, la peşte!
- banal. oţet bun de struguri şi apă-n cantităţi egale. dafin, piper de toate culorile, ienimbahar, două trei cuişoare, pielea unui ardei iute uscat, cîteva linguri de ulei de măsline, ceva sare. pui la fiert. în timpul ăsta filetezi peştele. ştii cum se face?
- da.
- bun. îl tai în bucăţi de bagat una-n gură. e neplăcut să muşti şi să curgă zeama pe tine. unii pun cu piele şi oase, dar e păcat de munca de după. iei un borcan, nu uita sa stingi focul după ce a dat în clocot lichidul, şi aşezi un strat peşte şi unul de ceapă roşie sau albă mare tăiată solzişori, să se simtă bine fileurile, pînă termini. torni lichidul rece peste cît să fie un deget deasupra şi gata. aştepţi cîteva zile si dai iama.
- cît?
- o săptămînă?
- bine şi invitatul trecu la a patra porţie.
- alo domnu, lasă şi altora…
un rînjet satisfăcut fu răspunsul.