e amiază. se poate întîmpla să aştepţi sau nu. pur şi simplu să stai. trecătorii te privesc. unii miraţi alţii într-o doară. unul te fotografiază. semeni cu amiaza unei duminici goale în paris în care doar crîşmele-s deschise, iar verticalitatea carteziană se apleacă un pic împotriva umbrei. îţi rămîne doar pielea albă zîmbindu-ţi în memorie.

Eu zic ca asteapta umberele serii…
very nice !!!!
poate asteapta, razvane.
e ceva luminos in ea. poate nu e frumoasa, dar iti da un semntiment de calm si racoros in palme.
Corect. Acum te-am bagat si pe tine in povestea lui Make.
dupa amiaza, lumina cade piezish.
si dimineata…