mirarea la față

o grama’ de oameni de bine se miră. cum oare parlamentarii români sunt români. nu mă refer la etnie, ci la comportament. o logică banală ne duce la concluzia că parlamentul se substituie justiției care nu mai este o putere în stat ci doar o subordonata. drepți, repaus… vă miră? păcat de timpul pierdut aşteptînd o minune. pusesem de mult cruce dosarelor lui năstase şi mitrea. ultimul declară că o să demisioneze. păi s-o facă acu nu după vacanţă. sau vrea să-şi tragă oarece foloase înainte sau demisia e o gogoriţă. am mai văzut demisii spectaculoase. imbecilă strategie.

acu’ de fapt de ce ne mirăm? în parte aşa suntem. n-avem spirit civic, votăm după ureche, ciordim cît se poate, toleranţă zero, batut cu bca-u-n piept la greu, ţepari… ne-am obişnuit să dăm vina pe parlamentari nu pe cei, majoritari, ce sunt aidoma unui năstase cu aparenţe de domn şi discurs de chivuţă. am văzut oameni tineri, altfel aparent destupaţi la cap, ce umblă după bombo ca după un confucius. individul îşi făcu şi blog unde se dă lovit de filoxera lui băsescu. parcă-l văz pe post de martir al neamului cu unii care-i tot numără ouăle. mă întreb unde-i sunt plecaţi neuronii şi lui şi celor ce se uită-n gura lui. evidenta măsluire a realităţii şi repetarea la nesfîrşit a refrenului “băselu e de vină” sunt îmbrăcate-n găunoşenii ireconciliabile cu logica. cum adică, tu ditamai avocatul, om cu dare de mînă şi cu influenţă te temi de justiţia română? păi alde generaţia lu’ socru-tu termina un  proces în două ceasuri din care unul îţi recunoşteai apartenenţa la grupul duşmanilor poporului şi plăteai şi glonţul. acu’ boierie. un proces ţine vreo trei mandate şi la ce doftor în avocatură eşti matale îi trebuia lui morar o tonă de probe să te bage la bulău. sau probele sunt aşa de clare încît nici corupta justiţie din românia nu poate să te achite? noroc cu colegii tăi deputaţii. noroc că nu eşti academician.

îl mai văd ieri şi pe hrebenciucul rozaliu, ăla de-i mîncă parnasaua lu’ crucişătorul, care c-un tupeu de maidanez spunea că psd-ul va vota pentru începerea urmăririi penale. nici măcar renale. sau venale? parcă poţi să mai ştii. peste toate îl mai vezi pe unul pe altul indignat că la noi e aşa şi aşa şi guvernul şi… păi dacă e aşa de indignat a vorbit cu vecinul, cu familia, cu cineva să-l convingă să nu mai voteze pe ăla sau ălalalt? mă-ndoiesc. cel ce îl va vota pe unul ca nastase e impermeabil la argumente evidente. la el nu se pune problema ca să aleagă dintr-un program sau măcar răul cel mai mic. el alege o imagine gata plantată. cînd vine după aia să se plîngă tot nu te crede că…

ilici e acum în zeama lui. conduce românia fără probleme de responsabilitate. face ce vrea el. din cînd în cînd apare înţelept şi îndignat pe băsescu, eventual îl mai cheamă şi pe milică, muhaiaua scărbită de politică, şi dă pe goarnă aforisme sinergetice. de curînd îşi deschise tarabă cu categorii estetice via antena lu’ felix. tare papaşa. unii strigă ruşine, alţii care au strigat ruşine stau acu la “dialog” cu bătrînul criminal la o şuetă bloghistă, iar el se linge molcom pe…

cu ocazia scandalului poneiului observai că de obicei în top erau toate comentariile negative. scandalul cu ţărişoara violată grav de zîna nucleară şi restul zacuştei, discursurile agresiv sforăitoare ale handibelilor, inchiziţia leptopiană şi şpagatistă de la felix şi o! gîdea, ciutacianul antisemitism tradiţional, informaţiile căsăpite pentru a servi frumoasa cauză a descăunării lui patapievici, toate zoaiele astea sunt perfect vandabile şi umplu ratingurile mass-mediei invidioase pe dan diaconescu si veşnicita elodie. sunt interesante de citit marile adevăruri ale blogosferei roşii (părerea mea e că e maro). ideea centrală e banul public. sunt curios cîţi dintre argumentatorii (comunişti de ocazie) s-au simţit datori să facă gît pentru banii ce i-am plătit din bozonarul nostru pentru gunoaiele adevărate inclusiv pentru ţapa lu’ ilici.

ar fi un exerciţiu pe care orcine poa’ să-l facă cu sine însuşi. să încerce să nu mai înjure politicienii şi să se străduie să fie el corect. să ia atitudine cînd se întîmplă ceva, să fie pregătit să fie martor cînd vede şi să protesteze cînd e de protestat. să îi spună aluia care aruncă pe stradă ceva, să ia partea celui nedreptăţit, să nu sară la bătaie pentru că oponentul e mai mic etc. poate aşa se va scurta perioada brucaniană de 20 de generaţii de prostie mioritică. poate…

6 Răspunsuri

  1. daca Bombonel va ajunge dupa gratii nu numai ca-l vor gauri in toate gaurile, detinutii aia rai care arunca sapunul pe jos la dus, dar nu o sa aibe laptop in celula ( sper) si o sa moara de depresie ca nu mai poate sa-si apese degetele pe keyboard si sa scoata zeama de spalare a creierului din ele.

    :-)

  2. îţi dai seama ce doliu va fi pe blogoşperla roşie:)

  3. Pardon! MARO!

  4. apropos de ala care numara tiglele lu’ bombo, cum se ixprima un fost mare poet actualmente bagator de strimbe:

    http://cristidanilet.wordpress.com/

Lasă un Răspuns