ce facem cu turnătorii?

cineva întreba retoric „ce vreți să facem acum cu ei?”, se referea la dragii și neprețuiții noștri turnători. unii de voie, alții de nevoie, au dat cu bățul conștiincios prin casele conspirative unde erau chemați la ordin și cum unde-i ordin cu plăcere…

să începem cu începutul. bravii noștri securiști sau ofițeri de informații și contra informații sunt bine mersi. cîțiva, presupun, își continuă cu sîrg slujba, alții cei mai mulți au găsit diverse debușee. cei care au ieșit la pensie cu ditamai sacoșa plină cu albăstrele nu mai intră la socoteală, ei fiind deja puși la panoul de onoare. activii nu prea se-nghesuie la cerșit duminica în fața bisericii, nici măcar la capitolul scuze. capitolul ăsta e-ncheiat după cum se vede.

acum vine partea angoasantă pentru nație. turnătorii. e vorba în special de cei care prin 90 aveau ocazia să se ridice în două picioare și să ne spună „fraților, am turnat!”. aici distingem mai multe categorii. în primul rînd patrioții. ăia care au apărat patria de spionajul economic, de agenturili care vroiau să ne fure secretele marilor noastre demonstrații meid in ceaina de pe stadioane, de atîșia oameni răi d epe planetă care veneau și ei săracii să cumpere pe kentane o diplomă mai ușor de obținut decît în italia. mă rog. românia a fost persecutată tot timpul fiind la răscruce poartă intrare etc. ei s-au jertfit pentru patrie și partid. alții s-au gîndit că foile scrise cu osîrdie la secu poate fi un bun exercițiu academic pentru a face rost de o foncție, de un doftorat, mă rog, de ceva pîine albă cu unt și marmeladă calitatea-ntîi. a treia categorie sunt cei care au dus piciorul strîmb și-au preferat „literatura” pușcăriei. acu fiecare are o scuyă gata pregătită pentru oarece întrebări mai furioase venite mai ales din partea „pacienților”. prima e „n-am avut încotro”. înțelegem. asta înainte, dar după? prin 90 puteai să ne spui de una de alta, poate puteam pricepe de ce ai ales să-i nenorocești pe alții decît cîțiva coți de pîrnaie. apoi la rînd vine aia cu „am vrut să uit”. serios? dar ăia tracasați de unchiu secu creyi că au uitat? ultima e cea mai frumoasă. aia cu „am apărat” gloria țării azi e sărbă…

vor veni cîțiva care să mă-trebe ce am eu cu bieții oameni. eu nimic. mă gîndesc doar la diverșii apăruți pe sticlă pe hîrtie la parastasuri festive și care dădeau sentințe fără urmă de jenă. ăia care știau că vor fi dați pe goarnă și care nici măcar atunci n-au avut demnitatea să recunoască. au așteptat o minune, poate poate… e adevărat că e dificil să recunoști că ai fost o lichea, dar mă-ntreb dacă nu cumva e mai dificil să fii și laș. pesemne că nu. unii sunt chiar haioși. bagă o poveste lăcrimoasă de ai crede că vai mama lui. a turnat de mic băietul. precoce, un adevărat mozart al notelor… informative, ce mai. acu vrea să uite.

oricum problema e a noastră. nu am avut fermitatea să facem o adevărată instituție care să livreze dosarele opiniei publice. unele au fost ascunse, secret de stat, altele „dispărute” de apar din senin din iarbă verde. nu ne-am lepădat de fiecare în parte. nici de securiști, nici de activiști, nici de turnaciști, nici de păunescu&vadim. nici chiar de ilici îl mai sărac și mai cinstit dintre secretarii de partid. cum onor impricinații nu prea au arătat obraz, nici noi n-am avut fermitate. a fost un punct opt de la timișoara ca un soi de pedeapsă colectivă. poate era bună. aș fi preferat o discutare a fiecărui caz. normalitatea nu poate începe cu o măsură totalitară. oricum nu a fost cazul. niic în 90 nici acum.

de ce? pentru că i-am votat și-i vom vota. masa mică de oameni care se uită la ce face candidatul e mică și insignifiantă față de tarafele de partid și de stat. deci ce facem cu turnătorii? eu propun să le dăm o pensie babană, să le facem un monument, eventual îl dedicăm pe ăla din fața ceceului, și să le mulțumim zi de zi pînă-i apucă disperarea. poate ține.