rîgîibila ocară

Cine este scuipat pe un gard, nu în gând,
Senator se tot face, i se rupe rîzînd,
Că a fost, că n-a fost, ori c-apare mai des
Astăzi el grohăind ne sfidează din mers.

Cineva îmi spunea că fiecare neam are portarii, chelnerii şi politicienii pe care-i merită. Cunosc destui care la auzul numelor odioase din vremea ciuruitului fac urît, dar numai pe partea politică, vîrîndu-mi în schimb pe gît mult lăudata lor cultură sau talentul lor în special poetic. Primul pe listă, cu voia dumneavoastră ca să citez un criminal celebru încă în libertate, este scurmătorul naţional, autorul unor “cărămizi negre” (spunea Eugen Barbu), senatorul poiet Adrian Păunescu.

Individul, dotat cu obraz mai asfaltat decît drumurile din Bucureşti, e printre altele şi şeful comisiei de cultură a senatului. În toate calităţile lui, mai puţin alea de greutate, bipedul apare te miri unde şi îngroapă-n tupeul lui de maidanez orice încercare de verticalitate. Cum mulţi prevedeau şi cum se doreşte de neamul lui Felix Motanul, el împreună cu “bulbucaţii ochi de broască”, recte musiu Ghiţă Funar, patriarhul tricolorului de odihnit curul, fac parte dintre cei care vor “ancheta” activitatea ICR condus de hulitul Horia Roman Patapievici. Că Păunescu şi Funar nu se vor apuca de numărat parale, mi-e clar, dar că vor turna hîrdaie de zoaie în capul lui HRP e şi mai clar oricărui om de bun simţ.

Nu mă mir,cum fac alţii,de alegerea celor doi flautişti drept capi de listă, pentru că ar însemna să mă mir de ajungerea lor în senat, ci mă gîndesc la greaţa care trebuie s-o simtă oricine chemat să fie descusut de aceste mărimi (neo şi post)comuniste. Cum ancheta a demarat deja pe antene, cu isteria poneiului roz în hăhăiturile şi flegmele simbriaşilor, această parte pseudo-oficială e doar bomboana pe colivă. Cum senatul României a admis ca un pupincurist al lui Ceauşescu să fie şef la o asemenea comisie rezultatele sunt cele cerute de apărătorii “adevăratei culturi româneşti” şi veţi fii martorii unui potop de definiţii a ce iaşte arta şi ce vrea ea. Deunăzi estetul militar Radu Şicumîimaizice, explica unei demoazele cam cum trebuie să apucăm arta de coadă şi ce să facem cu ea. Cu coada desigur…

Spuneam în altă parte că lozinca fluturată de masa de manevră e impecabilă “e pe banul poporului” pentru că pe lîngă populismul formulei coagulează un soi de băgare în seamă departe de realitatea împricinaţilor. Puţin le pasă lor de buget din care patronul lor haleşte cu-nverşunare. Puţin le pasă lor de starea naţiunii, importantă e doar propaganda umflată cu care adună oameni naivi sau slab informaţi. Pornografia cu care ne împuie urechile e doar un cîrlig cu care agaţă. Într-o ţară unde educaţia sexcuală se face din doi în doi (29.000 de tinere mămici sub 19 ani), unde avem probleme imense cu educaţia, unde a publica un scandal sexual e o mişcare de marketing şi unde libertatea de expresie e similară cu închiderea comentariilor la articolele tale evident că estetica se face în gară şi mai toţi se pricep să ne spună cine e artist şi cine nu.

Nu cred că mai e vreun secret că ţinta e Băsescu, iar indignarea afişată de chemătorii lui Buzura e de faţadă. O parte din ei o mai găseşti pe Internet pe ici pe colo căutînd poze porno şi spumuind la greu. Cu Păunescu-n fruntea cetei de ebstetricieni numărători de penisuri mai mult sau mai puţin erecte, depinde de cine trece, “săru-mîna domnule voiculescu”, se prevede o ambalare a subiectului, iar a participa la emisiunile lor în care argumentele sunt doar verzi (nu e vorba de ecologie) e o pierdere de vreme. Ca şi privitul la ele. Totuşi o să-mi fac timp să-l ascult pe bardul ceauşescian la aparat că la microfon e mai tare decît colega lui de partid.