Făt-mumos, polimăscăriciul român

Cu ocazia reuniunii, membrii delegatiei romane au primit din partea premierului italian cate o cravata. In conferinta de presa care a urmat reuniunii, premierul Silvio Berlusconi a precizat in mod distinct ca i-a oferit un astfel de accesoriu si ministrului roman al justitiei si a afirmat ca spera ca acesta sa isi schimbe cravata.
“I-am facut cadou ministrului justitiei din Romania o cravata de alta culoare, pe care nu a pus-o inca, dar sper ca o va alege dupa masa. Bineinteles, conteaza si culoarea hainei“, a spus Berlusconi.
Catalin Predoiu nu a avut nicio reactie.

A fost o dată speram că niciodată că de n-ar fi nu ne-am mai uimi. Într-o ţară unde se potcovea fiecare comunicat de presă cu nouăzeci şi nouă de ocale de minciuni la fiecare vorbă inclusiv interjecţiile, într-o ţară unde primul ministru lua poziţie de drepţi cînd îi făcea cu ochiul cel mai sărac şi cinstit dintre toţi ăia de-au chemat minerii la plantat panseluţe pe creierul intelectualilor, într-o ţară unde o curvă bătrînă ajunge reşapată pe post de înalt funcţionar virgin cu diurnă şi plimbări peste măsură, într-o ţară…

- Ho! Ce poveste e asta?
- Cum ce poveste? Una ca toate celelalte de la Fantasmagoria Tevespirescu, din volumul Vânturi potrivite.
- Aha.
- Şi ăsta e numai începutul.
- Altceva n-ai?
- Mai am poveşti cu pisici şi limbrici de la Editura An Tenya Felix.
- …lasă, dă-i drumul la asta.

Deci într-o astfel de ţară cu proprietăţi miraculoase de mai bine te simţeai în Friday 13, decît să te plimbi ziua-n amiaza mare cu troleibuzul de la o bancă la alta sau te luptai cu hidra cea cu şapte capete decât cu legile cu jde capete şi doar o coadă de peşte, exista o pepinieră de miniştri şi parlamentari, pe scurt parlaminiştri.

- Ce prostie e şi asta? Ce-i aia pepinieră, parcă e vorba de Băneasa, de patrulatorii cu ochi albaştri…
- Nu chiar… Seamănă cumva, dar cu siguranţă nu e tot aia. E o grădiniţă, o şcoală elementară…
- Cît de elementară?
- Cît se poate de elementară.
- Bine, dă-i mai departe.

Slujbaşi ai împărăţiei mergeau din poartă-n poartă să caute copii demni de o astfel de însărcinare, cu care peste timpuri ţara întreagă să se mîndrească. Oamenii îi întrebau ce-au să înveţe în pepinieră, pardon această minunată şcoală elementară. “Păi elementele necesare unui genial parlaministru, cum ar fi cele din următoarele cărţi de specialitate: Cum să te tragi de brăcinari cu o majestate, Editura Tzopensys, Îmbracă-te să binedispui un prim-ministru, Editura Guleraşul, Aruncarea pisicii moarte de la Ana la Carafa, Editura Poliţoi, Cum să atingi noi culmi de penibil şi să fii votat, Editura Efervescenta Românie sau Îndreptar practic pentru uzitarea deşerturilor de concentrare, Editura Hitlertash.”

Părinţii copiilor aleşi primeau asigurări că plozii lor vor învăţa limbi deosebit de folositoare ca de exemplu limbile la tine, dacă eşti şef, sau unde trebuie dacă mişuna vreun grangure prin preajmă, limba americană, curs intensiv de pronunţat în 354 de feluri Yes la întîlnirile cu secretarul de stat şi mai ales cum să compui scrisori pline de umor adresate Consiliului Europei. Aleşii vor avea posibilitatea să studieze direct de la sursă ultimile ciosvîrte în domeniu. De exemplu vor primi de la Porcica Bricolai lecţii practice de eludare a şamponului şi a evidenţelor, de la B.P. Acritescu reţete de a răguşi constructiv fără a enunţa vreo idee sau de la Mucea Geoarlă arta de a emite inepţii în pas de dans. Există o secţiune de lucrări practice. Louis Aurevan îi învaţă cum să te dai cu frişcă pe autostrăzi inexistente, iar Hamilkar Oostase despre număratul ouălelor în 400 de săli de sport aproape gata, adică gata. Mai sunt…

- Ascultă, cred că îţi baţi joc de mine. Undse poate să fie aşa ceva în mod real?
- Ţi-am spus că e o poveste.
- Nici măcar copii nu adorm la aşa ceva.
- Dar adulţii?
- Mda…
- Mai vrei?
- Cît mai e din această poveste?
- Măcar pînă la sfârşit de noiembrie…