duminică

ai grijă de tine, ca şi cum aş fi avut vreodată tot plecînd mereu. ce rost ar fi avut să-i spun atunci că eu şi cu mine eram două lucruri separabile niciunul nepăsîndu-i de celălalt, cu atît mai puţin grijă. mă rog. nu mă cunoştea, aşa cum nu cred că m-a putut cunoaşte vreodată, nu că n-aş fi vrut, dar eram prea departe de gîndurile ei de femeie care-şi vede bărbatul odată pe săptămînă sau nici atunci.  servici casă servici, roboteala aia care se pune ca o mîzgă pe toate, iar aici în aeroport, sărutînd-o pe obraji plecasem de mult de sub grija ei. mă pufnea şi rîsul.

ai grijă de tine, obsesie de om care nu mai are ce face şi care pleacă. cumva un soi de îngrijorare postmortem. fiul ei pleacă de tot. de-abia acum observase. asta e. în spatele meu era no man’s land, în faţă o realitate din care ieşisem de mult deşi încercasem cîte ceva pe vremea cînd era cît de cît un conţinut. ceva mai tîrziu, cînd refuzul de a pleca fizic îmi stătea în gît, am ştiut că întîmplarea de a fi român era doar un soi de-a ţine gaia maţu, o delăsare în despărţirea de mine. erau emoţionaţi, cine n-ar fi fost, începea pentru ei capitolul rude în străinătate, pentru mine atenţia de a nu da pe goarnă orice şi oricum din ceea ce simţeam dincolo. m-am întors.

am păşit, am mai făcut odată cu mîna. am plecat. nu, nu am plecat, aia fusese demult, am dispărut de sub ochii lor. ce urma nici măcar nu avea vreo mare importanţă. rumegasem de mult posibilitatea. văzusem, cumva ştiam la ce să mă aştept. acum îl căutam pe georgică. sub haină avea un litru de palincă bestială. era mai încolo, cu toată familia în îmbulzeala proaspeţilor emigranţi aşteptînd să plecăm, să ne vedem în avion, cu frica aia păstrată şi-n haine că poate vine careva la costum şi ne întoarce să ne mai întrebe ceva, să răscolească iar bagajele cu boarfele de oameni fricoşi. luminile erau şi aşa destul de puţine, economia dementă a ceauşescului, noi marfa de export, cinci mii de dolari de “mai bine creştem evrei”. la bancuri eram prima. îl găsim pe georgică hlizindu-se, pesemne e mai curajos decît mine, şi-mi întinde sticla victorios. iau cu nădejde. răsuflu ceva mai liniştit. dăm din gură despre de toate, aiurea să treacă totul să ne vedem plecaţi, dacă întorc avionul aud în spate. nici nu-mi vine să mă întorc. tac.

auzi, să am grijă de mine.