mă uit la ţîţele tale, i-am spus peste masa gasită cu greu, după ce aşteptasem cîteva zile încordat dacă sună, timp în care mi-am tăvălit imaginaţia-n miros de rîs scuturat. oarecum aş fi fost de vină pentru că m-am legat a nu ştiu cîta oară de marginea iubirii, of doamne, dă-o dracului de treabă mi-am zis înghiţind în sec, să nu-mi privesc iar cuvintele rugătoare, care treceau de la masă la masă scoţîndu-le ochii bieţilor clienţi de o cafea brusc amară. iaca, eu şi cu fata de pe copertă înghesuind nerabdarea în taşcă şi luni care vine după sîmbătă seara.
Completat sub: r viaţa în grădina de vară, ţara caselor moi | Tagged: poezie, tara caselor moi, viaţa în grădina de vară
Si ea ce a raspuns?
Sa-ti povestesc o intamplare.
Vara trecuta, e povestea.
Am o rochita care vine parte peste parte, pe bust si se prinde in cordon. Decoltata. Rau. Atat de rau, incat ii puneam mereu o brosa ca sa aduca marginile decolteului mai aproape una de alta.
Spalasem rochita si uitasem sa-i atasez brosa. Fiind proaspat spalata, materialul se stransese usor, asa ca am apucat sa plec de-acasa fara brosa. Dupa o vreme, materialul s-a relaxat si i-a revenit meteahna cu decoltatul .
Aveam la interviu pentru angajare un tinerel. Uite ca nu-mi mai amintesc exact cati ani avea. Oricum, ideea e ca asa cum stateam noi fata in fata, la o oarecare distanta, eu aplecata putin peste birou, ca notam datele, baiatul avea o perspectiva remarcabila asupra pieptului meu. Nu bagasem de seama, doar ca de la o vreme eu intrebam si el tacea, sau ingana niste vocale fara noima. Si ridic ochii din hartii sa vad ce se petrece. Inregistrase un scor relativ ridicat la emotivitate, dar parca nici asa. Si oricum, nu se putea manifesta asa, “brusc”, la jumatatea interviului. Cand il privesc, ii vad uitatura si figura pierita. Parca era hipnotizat, de ai fi zis ca-mi tin ochii in sutien!
Eu schimb vorba, mai zic una-alta doar-doar si-o reveni singur, sa nu fiu nevoita sa-i spun de la obraz. Dar, pas de mai puteam scoate ceva de la el. In final, agasata, ii zic:
-Alo, domnu’, ochii mei sunt aici (si fac semn cu degetele in dreptul fetei), nu unde te uiti dumneata!
A trebuit sa reprogramez interviul intr-o zi mai racoroasa. Potrivita unei rochii croita din mai mult material si cu proprietati mai “acoperitoare”.
a zimbit:)
saracul pui, tu vroiai sa se uite la ochii tai?
Da. Recunosc ca asa as fi vrut. Ti se pare inadecvata pretentia mea?
Azi a fost o zi…
Am gasit in suportul cu post-it-uri un biletel cu “Forever inlove with you”. E semnat dar nu recunosc semnatura desi seamana cu a cuiva din firma. Fetele sustin ca declaratia si semnatura sunt scrise de persoane diferite. Eu nu-mi dau seama, desi am o banuiala… Dar ar fi neasteptat si greu credibil. Posibil, fireste, dar greu de crezut fiindca a fost total lipsit de vreun indiciu.
Ciudati mai sunt barbatii astia!
Macar asa se demonstreaza ca nu fabulez cand afirm ca cineva imi intra in computer si-mi zburataceste fisierele. Azi, insa, am avut impresia ca e o adevarat conspiratiune. Lipsesc turnirurile. Daca apar si alea, atunci clar merg si ma inchid intr-o manastire. Am destule pe constiinta, ca sa mai adaug si asa ceva!
Noapte buna, poetule.
Sa dormi leganat de bratele muzei tale preferate!
neata:)
pentru un copil, da. e normala atitudinea lui. altfel era “prelucrat” sau si mai grav.
eu n-am gasit niciodata asa ceva:) si nu cred ca ar fi fost bine:) mai ales daca puneam mina pe persoana:)
muza mea preferata vine azi:)