m-aş fi rugat cuiva care să treacă printr-o tăcere sau măcar fi-va o trecere în alt spaţiu. nici măcar nu-mi ascundeam mîinile de-njurăturile tale. între noi construiai cristale, iar structurile se coşcoveau înainte de-a le putea atinge cu vreo privire. îţi desenam pielea măslinie, uşor acră de oboseala închipuită ce-ţi curgea în palme. vînturai un potop de vorbe lipsit de forme. aş fi vrut să te strîng de pe drumuri între pieptul meu şi cenuşa de sub unghii. nici măcar nu ştiam dacă mai eşti peste masă sau doar tînguieşti ce n-am mai fi fost. nici măcar sentimentul de a fi o podoabă nu se punea în traista mamei mele bodogănind timpurile.
Filed under: art, ţara caselor moi Tagged: | poetry, poezie, tara caselor moi
[...] sa înceapă cât mai repede, fiind deja plictisiţi de toata zarva creată. Pe de altă parte, Dan îi dădea deja o mână de ajutor lui Cristi pentru improvizarea urnei din spatele [...]
[...] sa înceapă cât mai repede, fiind deja plictisiţi de toata zarva creată. Pe de altă parte, Dan îi dădea deja o mână de ajutor lui Cristi pentru improvizarea urnei din spatele [...]
S-a inmuiat lutul si chirpicul se scurge ca inghetata in iulie. Atata apa e pe plaiuri mioritice, incat mi-e frica ca iarasi o inundatie catastrofala va lua prin surprindere Romania. Vom soarbe teledoane si ne vom lamenta cu tatulici vechi si noi si totul va incremeni in aceiasi stare balcanica de lene in minunata tara a caselor moi.
tara ta seamana a turta dulce
mierea si laptele au gust neobisnuit
poate ai pus si vanilie
sau ai stiut cum sa coci turta asta in cuptor
cind ai scos-o mirosea atat de puternic
incit am inchis repede calculatorul sa n-o inghit pe toata
levana
[...] și acum se cuvine să cer scuze Domnului Dan Iancu [...]