am să schimb totul. de la culoarea cuvintelor, pînă la linoleumul de pe hol, chit că e imitație de parchet și nenumăratele mele amante leșinau orgasmatic, precum lebedele mici pe muzica boleroului lui ravel. poate hainele am să le mai las sa-mi mîngîe pielea cu miros de tabac și lavandă triplă cu care îmi masez obrajii după ce mă bărbieresc, gol, în baia ornată cu robinete de plastic auriu. nu știu de ce nu vă place kitsch-ul. e atît de comod. pervers și senzual, îți încălzește zi de zi nevoia lirică de amănunte. o broască portocalie, ce se desface pentru că acolo îmi țin șosetele fine de mătase neagră. o umbrelă cu franjuri lungi, ce prelungește ireal firele de ploaie. un cer pictat cu vopsea de ulei pe holurile apartamentului de patru camere lăsat moștenire de bunica mea, cea cu pălărie de pene. și ce pene. stau acum în sufragerie, într-o glastră sub formă de pește. știți care? a, da. aceea, soră cu peștele ce orna toate bufetele din lemn de nuc și vitrinele cu oglindă și chinezării lucrate în bob de orez. ce lume… cumva pierdută. intru cîteodată undeva, în vreo casă sau apartament unde minimalismul a omorît culorile, rar cîte o pernă roșie sau un plop argintiu la fereastră. ochiul se mișcă prea lung, nu există ceva de contemplat, liniile alunecă în afară și oamenii tac. pînă și ceaiul e incolor și aproape rece. cei care-mi trec pragul rămîn uimiți și puțini ajung în sufrageria somptuoasă cu masă ovală din lemn de cireș, sculptată desigur, cu scaune avînd tapiserie verde. un verde smarald ce se asortează cu calcio vecchio vernil de pe pereți. spun că aici ajung puțini pentru că lumea se oprește pe holuri, iar mulți se pierd. din cînd în cînd le mai dau de urmă prin vreo debara privind în cel mai deplin întuneric mulțimea de obiecte ce defilează pe-acolo. îi iau de mînă și-i duc la ușă. unii se împotrivesc, alții mă roagă-n genunchi, iar alții parcă plutesc. îi așez de obicei pe balustrada scării și le dau drumul. mă-ntorc în casă și-i caut pe ceilalți. de obicei iau cu mine o mitralieră thomson cu încărcător rotund, precum cele din ziua sfîntului valentin din chicago. merge perfect la costumul cu dungi albe și pălăria cu panglică somon. evident că port ghetre. dacă întru în dormitorul de oaspeți le scot pentru că acolo e Mlaștina…
Filed under: art, aspecte inedite din viața lui

nu stiu daca poti accepta
altceva decit studiul reactiilor tale
ce tu simti in raport cu obierctele sau fiinte
tu esti centru sau cum iti zici jumatate de Zeu
eu insa sunt in corelatiie numai cu marginile mele, curbura spatiului, vazduhul, luna care imi dicteaza pur si simplu
levana levana levana si Rachmaninov
undeva cindva ne vom intilni
la o crisma impecabila
intrebindu-ne daca putem sa recunoastem
ca avem o margine comuna, un infinit tangent la sufletele noastre eliptice
bianca marcovici