• risipitor de timp
  • nascut: '56, mort:
  • Copyright

    Orice preluare parțială sau totală fără acordul autorului este interzisă.
  • zise el:

    Dan Iancu on o duminică calmă…
    anamariadeleanu on o duminică calmă…
    Dan Iancu on o duminică calmă…
    ima on o duminică calmă…
    ... on o duminică calmă…
  • RSS Ospătăria lu’ Iancu

  • RSS uhIT&Co

  • rafturi

  • ce fu

  • anu’

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian   Mar »
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
  • toate blogurile

    toateBlogurile.ro
  • spunenudrogurilor

    Spune NU drogurilor!

pauză de știri

am să schimb totul. de la culoarea cuvintelor, pînă la linoleumul de pe hol, chit că e imitație de parchet și nenumăratele mele amante leșinau orgasmatic, precum lebedele mici pe muzica boleroului lui ravel. poate hainele am să le mai las sa-mi mîngîe pielea cu miros de tabac și lavandă triplă cu care îmi masez obrajii după ce mă bărbieresc, gol, în baia ornată cu robinete de plastic auriu. nu știu de ce nu vă place kitsch-ul. e atît de comod. pervers și senzual, îți încălzește zi de zi nevoia lirică de amănunte. o broască portocalie, ce se desface pentru că acolo îmi țin șosetele fine de mătase neagră. o umbrelă cu franjuri lungi, ce prelungește ireal firele de ploaie. un cer pictat cu vopsea de ulei pe holurile apartamentului de patru camere lăsat moștenire de bunica mea, cea cu pălărie de pene. și ce pene. stau acum în sufragerie, într-o glastră sub formă de pește. știți care? a, da. aceea, soră cu peștele ce orna toate bufetele din lemn de nuc și vitrinele cu oglindă și chinezării lucrate în bob de orez. ce lume… cumva pierdută. intru cîteodată undeva, în vreo casă sau apartament unde minimalismul a omorît culorile, rar cîte o pernă roșie sau un plop argintiu la fereastră. ochiul se mișcă prea lung, nu există ceva de contemplat, liniile alunecă în afară și oamenii tac. pînă și ceaiul e incolor și aproape rece. cei care-mi trec pragul rămîn uimiți și puțini ajung în sufrageria somptuoasă cu masă ovală din lemn de cireș, sculptată desigur, cu scaune avînd tapiserie verde. un verde smarald ce se asortează cu calcio vecchio  vernil de pe pereți. spun că aici ajung puțini pentru că lumea se oprește pe holuri, iar mulți se pierd. din cînd în cînd le mai dau de urmă prin vreo debara privind în cel mai deplin întuneric mulțimea de obiecte ce defilează pe-acolo. îi iau de mînă și-i duc la ușă. unii se împotrivesc, alții mă roagă-n genunchi, iar alții parcă plutesc. îi așez de obicei pe balustrada scării și le dau drumul. mă-ntorc în casă și-i caut pe ceilalți. de obicei iau cu mine o mitralieră thomson cu încărcător rotund, precum cele din ziua sfîntului valentin din chicago. merge perfect la costumul cu dungi albe și pălăria cu panglică somon. evident că port ghetre. dacă întru în dormitorul de oaspeți le scot pentru că acolo e Mlaștina…

Un răspuns

  1. nu stiu daca poti accepta
    altceva decit studiul reactiilor tale
    ce tu simti in raport cu obierctele sau fiinte
    tu esti centru sau cum iti zici jumatate de Zeu
    eu insa sunt in corelatiie numai cu marginile mele, curbura spatiului, vazduhul, luna care imi dicteaza pur si simplu
    levana levana levana si Rachmaninov
    undeva cindva ne vom intilni
    la o crisma impecabila
    intrebindu-ne daca putem sa recunoastem
    ca avem o margine comuna, un infinit tangent la sufletele noastre eliptice
    bianca marcovici

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,988 other followers