scrisoare de recomandare

Domnule,

Nu înțeleg de ce vă interesează persoana respectivă. Am fost, într-adevăr, colegi de clasă la liceu, dar în afară de orele de la școală nu am avut de a face cu el niciodată pentru că eram din medii diferite. El locuia într-o parte rău famată a cartierului, iar eu am crescut într-o zonă unde poveștile cu bătăi sau jocuri de noroc nu erau decît povești. Avea o oarecare îndemînare la făcut compuneri, dar le trata în bătaie de joc. Spun acest lucru pentru că în toți anii o temă de-a lui nu trecea de trei pagini scrise mărunt, aproape indescifrabil. Presupun că doamna profesoară făcea eforturi pentru a descifra însăilările lui. Eu, de exemplu, chiar dacă eram la o clasă de matematică, scriam fluent cincisprezece pagini. Evident că cerea să ia cuvîntul spre deliciul altor mitocani și îmi desființa lucrarea.De la un moment dat încolo, nu îl mai lăsa să vorbească pentru că avea o obsesie privind persoana mea. Cum nu mi-a plăcut niciodată evident că îi plăteam cu aceeași monedă. Știu că scria poezii și a ajuns șeful cenaclului pe liceu din lipsă de concurență. În generația noastră, mă refer aici la clasele paralele, inclusiv umanul, nu au fost literați. Părerea mea e că nici el nu era, dar știți cum stă treaba, din lipsă de gloanțe bun și un grafoman. La un moment dat mi-a scris o poezie de ziua mea, cam mult spus poezie, era o înșiruire de descrieri voit metaforice fără suport epic sau estetic. Cred că era supărat că nu-l invitasem și pe el la petrecerea respectivă și a vrut să dea o notă romantică sugerînd că m-ar fi iubit. Pot să înțeleg că un om poate iubi și, fiind timid, nu spune lucrurilor pe nume. Pot înțelege multe, dar bădărănia nu. De obicei nu pregeta în a-mi face în ciudă sau a se lua de mine. Nu era nici pe departe vreun strălucit elev și arăta jalnic. Scund, pipernicit, leneș, obraznic, mai ales cu profesorii, venind timp de patru ani cu aceeași uniformă, făcută dintr-o haină veche a tatălui lui, și total neîndemînatic. Fuma, un alt aspect nu tocmai plăcut. Nu văd de ce vă interesează individul și oricum nu mai știu de el nimic, nu că aș fi fost interesată, dar era complet lipsit de relevanță. A, să nu uit. Eram în anul doi de facultate, pe paisprezece septembrie, și eram cu două prietene la plimbare în parc, cînd ne-am întîlnit cu el. Ne-am fîțîit vreo oră împreună, el neezitînd să mă împungă cum îi stătea în caracter. Nu vă faceți probleme că nu i-am rămas datoare. Venise din armată și parcă slăbise și mai mult, dacă se mai putea. Țin minte doar că s-a înfiripat un romance între Isabela și el. Atunci o cunoscuse. Cam asta e totul și personajul mă lasă complet indiferentă.

Cu stimă,
Ilinca Postăvaru