ţara caselor moi

dacă închizi ochii sau îi cureţi de ce ai văzut de

istorii grăbite dragoş descălecă moldova pe care oricum n-ai

ţara caselor moi

se aşteaptă o margine

de unde lumea dă timpul prin cerc ca prin

gâturi unduite în sticlă o istorie

dactilografiată cu grijă la intrare îndemnuri de

a lua cu tine imagini ţara de sus cu coaja tare

dulceagă apusul e doar limpede stat de

blatul

nu, nu e o reţetă. e vorba doar de paranoia naţională a blaturilor indiferent de domeniu. am încetat să mă mai uit la liga lui mitică de ceva vreme, nu de lata, dar am şi treabă, iar cu nervii nu stau aşa de bine ca să-mi permit să-i stric pe politică, fotbal, tocşăuri şi alte bălării. îmi e de ajuns faptul că stau într-un oraş poluat, nesimţit, printre oameni ce dau cu declaraţiile-n populaţie, iar faptele… mă rog.

vara,…

…vorba cuiva, a venit marţi pe la prînz. obositor anotimp într-un oraş obositor. nu cred că mult timp de-acu-nainte p-aci va fi mai putin stresant. poate naivă, oricum păguboasă, ideea că vine primăria guvernul preşedintele şi rezolvă, iar noi vom ţopăi fericiţi pe bulevarde, e măsura prelungirii unui comunism original cu ceva naţionalism de bon ton, care ne face să votăm toate prostiile pe internet, cu un pic de nesimţire balcanică şi cu o imensă doză orientală de eludare a timpului.

ţara caselor moi

o dată
     când veneam şi de fereastra vagonului agăţam speranţe unghiuri 

ţara caselor moi

mirosul de vorbe strigate din buza paharului ia
de aici mi-a spus întinzându-mi o dimineaţă

ţara caselor moi

lasă-i în pace
mama mea se ducea din ce în ce mai mult la biserică şi

ţara caselor moi

iar ninge şi pamîntul se cam duce de sub
noi luînd drumurile dintre casele şi aşa

ţara caselor moi

aici în ţara caselor moi iubirea e mîloasă grea ca o rană ce nu se mai închide poezia nu povesteşte nimic de unde şi pînă unde taci şi astepţi semne obiecte mirări plicuri rîsul înfrigurat la telefon ce faci te iubesc ocupaţie de bază şi zilele se sfărîmă una cîte una de nu le mai ţin şirul tăios aniversările fac rau ştii doar atîţia ani de la uneori mă-nvîrt şi tac sperînd că şi lumea se-nvîrte cu mine