aspecte inedite din viața lui dan iancu (3)

Stimate Domn,

Nu vă cunosc și nu am înțeles foarte bine demersul dumneavoastră, dar scrieți corect și sunteți foarte politicos, lucru rar în vremurile noastre, drept care am hotărît să vă răspund și să vă înșir aici tot ce-mi mai aduc aminte despre Dan Iancu cum îl numiți dumneavoastră. Sper că este aceeași persoană cu Iancu Nicolae Dănuț pe care l-am cunoscut în liceul I. L. Caragiale la clasa specială de matematică. Nu era vreo lumină la mate, dar se descurca. Cei mai buni erau alții, dar micuțul, îmi ajungea mie pînă la piept, era cel mai bun la română unde avea niște analize feroce, oricum total nestandard față de manual sau ce spuneau profesoarele. El era, clar, preferatul lor și avea curajul, și tupeul aș sublinia, să apere pe cei condamnați la note mici sau să-i distrugă pe unii care băteau cîmpii cu compunerile lor de douăzeci de pagini. Țin și acum minte cum nu a ratat să-și bată joc de o colegă, pe care bănui că o plăcea de fapt, ce scrisese că Rainer Maria Rilke a fost o poetesă. Eu nici nu auzisem de el, dar puteai să mergi la sigur dacă Iancu spunea ceva. Era „preferatul” doamnei Bălgaș, de fizică, cu care se tamponase la prima oră cînd doamna a emis părerea că ne trebuie fizică oriunde ne vom duce. Iancu nu se-abține și trîntește că la filosofie nu. Din păcate lipsa de inspirație a profesoarei a fost fatală pentru parcursul lui Iancu în următorii trei ani. Ea a spus „Dar ce cauți la filosofie dacă ai venit la speciala de matematică?” Țin minte că i-am văzut lui Dănuț un rînjet pe fața-i slăbănoagă. „Ați auzit de filosofia matematicii? Eu asta caut.” Doamna Bălgaș n-a suportat afrontul și la tocat trei ani la rînd cu note mici. Norocul lui Dănuț a fost ca ea dispărea un trimestru și ceva pe an, astfel încît avea timp să-și instaleze niște note bune ca sa păstreze media șapte la fizică pentru a rămîne la speciala de matematică. Altfel era destul de retras și oricum nu făcea parte din gașca noastră care mergeam la ceaiuri. În afară de Victor, nu țin minte pe cineva care să-l invite la vreun ceai. Să ne înțelegem, „ceaiul” nu era un ceai, ci o sîmbătă seara unde ne strîngeam vreo douăzeci băieți și fete să dansăm, să bem, să mîncăm și eventual altele cu conotație sexuală. Pe Iancu nu l-am văzut vreodată cu cineva, la vreo fată mă refer, deși el scria poezii la cenaclu liceului, chestie taxată de profesoara noastră de matematică, doamna Momuleanu, ce nu suporta că el ajungea în fazele finale la română, iar la matematică dezerta rușinos la faza pe București. Culmea e că la fizică lua peste cincisprezece puncte și se califica mai departe pe capitală, iar doamna Bălgaș turba că ar fi trebuit să-i dea un zece. Țin minte că o dată cînd Iancu luase optsprezece puncte a dat o problemă și l-a chemat la tablă. El făcuse problema și l-a pus să deducă o formulă la care micuțul s-a predat spunînd că nu-și mai aduce aminte. „doi pentru problemă, zece pentru olimpiadă, deci ai un șase!” a declarat triumfător doamna profesoară. El a dat din umeri , a zîmbit și s-a dus la locul lui în bancă. A fost urît. Mă simt și acum inconfortabil cînd mi-aduc aminte de asta. Îmi reproșez că nu m-am dus la el în pauză să-i spun ceva, dar părea că lui oricum nu-i pasă. Era un ciudat cumva și nu făcea nimic din ce nu-i plăcea. Într-a zecea a fost ascultat la Luceafărul, la partea a treia. a vorbit un sfert de oră fără să dea un citat. Frumos, ce să spun, dar doamna Drăgănescu i-a cerut să dea citate la care Victor a exclamat din fundul clasei „Lăsați-ne doamnă că ăsta îl recită și de la coadă la cap!” Și l-a lăsat. La chimie, doamna Argentina îi punea note pe poezii că el era bîtă și nu știa ce-i aia valență. Mă rog, cam asta îmi aduc aminte de el, oricum nu eram prea apropiați, iar după liceu nu mai știu ce a făcut.

Toate cele bune și sper că v-am ajutat. Al dumneavoastră,
Ovidiu Petrescu

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;aspecte inedite din viața lui dan iancu (3)&8221;

  1. Frumoasa povestire… eu am facut liceul tot la real, dar mi-au placut romana si limbile straine…nu am ratat niciodata ceaiurile care parca erau saptamanale…cu profesoarele aveam relatii bune desi una mi-a reprosat ca vin la scoala imbracata ca la patinoar…aveam cizme albe asortate cu o caciulita cocheta de blanitza alba…sintetica, evident!
    Cu fosta diriginta, o profesoara remarcabila de franceza. mai tin legatura si acum…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s