aspecte inedite din viața lui dan iancu (5)

ora șase dimineața. fuma cu țigara prinsă în colțul gurii. tigaia era deja pe aragaz și el tăia liniștit slănina fîșii, iar fîșiile în altele mai mici sau mai înguste. le puse în tigaia de teflon, una mică de la ikea. foarte ușoară de altfel. scoase din frigider trei ouă. se mișca lent cum te-ai fi așteptat de la cineva masiv, pe cînd el era doar filiform cumva. puteai să-i numeri coastele ce se ițeau de sub halatul alb deschis sub care nu purta nimic. nu-i păsa de vecinii din blocul de vis-a-vis, cum de altfel nu-i păsa de nimeni. dădea bună ziua politicos, asculta vecinii plîngîndu-se de administrator și de guvern, dădea din cam și rareori spunea un „da”, ușor răgușit , de la țigările de care nu se despărțea niciodată. păru-i deschis la culoare, un blond cenușiu, poate din cauza vîrstei, deși nu era prea bătrîn, alții la aproape cincizeci, cîți avea el, se socoteau tineri, era mai lung decît o tunsoare funcționărească, dar nu se puteau numi plete. ceva între, neprecizabil, cum mai nimeni din bloc nu era sigur de unde venea sau ce făcea. era mai tot timpul prin piață c-un aer absent, fumînd, rareori se punea la o masă să bea o bere cu unul sau cu altul. nu-l văzuse nimeni singur la cîrciumă, una din cele patru, deși acum nu mai rămăseseră decît două. restaurantul boeresc era în reconstrucție de cinci ani, iar terasa închisă era pe timpul iernii dezafiliată de la uniunea bombelor din cartier. mai rămăsese o terasă de-a lungul trotuarului de peste drum de pîine și mai în fund o clădire mică, o cameră practic, cu niște mese scoase afară ca să stea consumatorii. mă rog, tot îia zilnic. fuma kent lung necartonat, cu care se-mprietenise după revoluție de dor din cealaltă vreme pe cînd nu se găsea și oricum costa ca la balamuc. așeză ouăle în tigaie, meticulos, cum le făcea pe toate și scrumul căzu pe lîngă. i se intîmplase să mănînce și cu scrum. nu-i păsa. totul avea pentru el, măcar așa se vedea din afară, un soi de paralelism cu propria-i viață încît dacă stăteai cu ochii pe el îți închipuiai că e de fapt mort sau murise cu mulți ani înainte. cum nimeni nu stătea să-l caute, nici măcar nu-i știau bine numele, iar dacă l-ai fi pus pe un vecin să-l descrie în afară de înal, blonziu, nu-i venea nimănui vreun atribut în minte. nu se punea problema că „se furișa” sau „plutea”, caracteristici net superioare care l-ar fi făcut poate interesant privitorilor sau bîrfitorilor de serviciu. pur și simplu ființa lui trecea prin spațiu fără să lase urme vizibile în memoria trecătorilor. a fost? habar n-am, nu-mi aduc aminte… ouăle se prăjiseră destul. el stinse a doua țigară într-o scrumieră, una din cele multe ce-i populau casa în afară de tonele de cărți de toate fromatele șiu culorile, lăsă conținutul tigăii să se prelingă într-o farfurie albastră, un albastru mai închis, luă o furculiță din sertarul din dreapta, pîinea și merse în sufragerie unde dădu drumul la televizor și se așeză să mănince. era ora șase și un sfert. dimineața.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;aspecte inedite din viața lui dan iancu (5)&8221;

  1. da, bucata e captivanta kinetic,spontana, lucrata in adincul sufletului, simtita, stilata disforic, am citit-o de mai multe ori.

  2. nu poci da’ „like”, ca mi’am sters contu’ la face-si-nu-mai-stiu-cum, da’mi place si fara…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s