marginile de oțel ale buzelor tale

„Let’s do it!”,  se auzea din cînd în cînd  în stațiile goale de metrou, luminate cu neoane ce-ți taie ochii duios în felii mai grase decît moartea aceea de paiantă din care nășteam vise, călătorii și tomberoane. „Iaca eu ma duc după ea, oricum ar arăta, chiar dacă ar fi un monstru marin.” mi-am zis luînd-o la fugă pe plajele dintre opriri. Marea tranșa lalele și tuberoze transliterare. Eu trăzneam a  usturoi, a fugă și a plante uscate. „Ce bine că rîzi, ca o ramură cu flori de cireș ce taie o boltă atît de albastră. Eu scîncesc primăvara din acest noiembrie, care nu se mai termină.” Era discursul meu de-ntîmpinare prevăzut cu buchete elegante de flori de plastic și aplauze prelungite. Alergam de decenii neprinzîndu-mă. Era doar un joc de permutat cuvintele, aceleași cuvinte, pe ramele de oțel ale buzelor tale.

Anunțuri

Un gând despre &8222;marginile de oțel ale buzelor tale&8221;

  1. permutate deceniii de-a rîndul, cuvintele strivesc aplauzele prellungite in flori de oțel ambalate în plastic colorat sordid cu ruj metalizat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s