aspecte inedite din viața lui dan iancu (14)

într-un anumit fel, textele se scriau singure, el neavînd decît rol de secretar. de exemplu, în fiecare dimineață. după ce-și făcea digitația pe diverse site-uri răspunzînd sau provocînd, după ce termina de răspuns sau de trimis epistolele pe e-mail, începea marea căutare a scrisului. deschidea blogul, privea intens dreptunghiul unde trebuia să scrie și… scria. vreo surpriză, gogule? niciuna. întîi scria primul lucru ce-i trecea prin minte după care lega așa de frumos totul încît nici lui nu-i venea să creadă o asemenea îndemînare dusă la apogeu. nici sfîrșitul nu-i aparținea sută la sută. acesta era brusc, de obicei o frază exaltată, unii-i spuneau genială, alții înălțătoare, el mai simplu „un final bine construit”. mă credeți sau nu, acesta e modul lui de a scrie, în ceea ce numea cu detașare „faza de acumulare” unde plasa tot soiul de bucăți de poezie sau fragmente neterminate, de fapt, de proză. exista și o fază a doua mult mai lipsită de înțeles pentru profani, dar total neinteresantă pentru el, în care alipea cum da domnul bucățile realizate la „nervi”, prima fază, ca să fim domni, în lungi polologhii aberante unde publicul era luat pe nepregătite cu uneltele surpriză ale alăturărilor fără sens. lipsa de sens o motiva printr-o adîncime de idei, inexistentă de altfel, cu care putea să explice orice, oriunde, oricînd. avantajul obiectelor astfel emise era că se puteau citi din orice pagină, în orice direcție și asta făcea publicul să fie amator de producții în care se simțea autor, alcătuind propriul său roman sau volum de poezie. își făcuse un adevărat renume cu privire la întîlnirile cu cititorii unde aceștia povesteau fericiți ce drum parcurseseră în cele douăzeci și ceva de ore cît le luase în medie să citească în felul lor textul respectiv. el era de obicei tolănit, pentru că din cauza burții imense, nu prea putea să stea aplecat înainte, și asculta cu condescendența datorată unor clienți ai firmei lui de consultanță în literaturizare asistată, scop neprins în nomenclatorul de meserii, dar de viitor se spunea pe culoarele guvernului, și aproba ușor, ca un senior relatarea vasalului despre prinderea unor braconeuri, cu un zîmbet cald ce izbucnea triumfător din barba-i creață. pe vremuri, pe cînd era suplu, aceasta era neagră, ca și coama ce-i plutea în spate lungă de cam șaizeci și trei de centimetri, lungime aprobată de decanat. pe atunci cenaclurile erau cotropite de ființa-i înaltă și vocea lui de stentor baritonal, ușor nazală din cauza unei deviații de sept ce o căpătase pe la paișpe ani cînd primise un cap la rădăcină. ați spune că sunt amănunte nesemnificative, dar cinstit să fiu nu am găsit încă grupul de informații care să-l definească în profunzime pe dan iancu și înșirarea de mici piese de sticlă colorată vă vor duce în mod sigur la o victorie logică după asamblare. îmi veți spune că acest lucru îl reproșez scrierilor personajului principal al cărții, ceea ce nu este nici adevărat și nici nu vă va face să parcurgeți această cursă cu obstacole aleatorii într-un mod plăcut și educativ. de ce educativ? pentru că nimic nu poate fi mai interesant decît să deschideți o carte și să începeți să o parcurgeți de la mijloc spre început sărind fragmente, citindu-le pe unele de două ori, după ce acestea între timp au fost schimbate de dumneavoastră sau de autor sau de… milițianul din colț să spunem. ați auzit de romanele scrise de mai mulți pe internet? dacă da acesta poate fi unul dintre ele, dacă nu iată un exemplu semnificativ pentru acest soi de întîmplare literară, unde mulțimea determină direcția și individul poate lua obiectul și să se despartă de mulțime. este similar cu a desena mustăți giocondei sau a conversa pe pereții wc-urilor publice. de cîte ori nu ați găsit poante subtile sau interesante măcar în acele locuri unde ar fi trebuit să fie doar exercitarea unor funcțiuni de bază ale trăirilor noastre zilnice. cum nu ne putem opri mintea la comandă de frica mirosurilor, scrîșnetului din dinți sau gemetelor de plăcere, vom admira sau vom contribui la opera anonimă a speciei, cu toate că nu e plăcut pentru angajați să văruiască aproape săptămînal. pe de altă parte mă gîndesc că o fac pentru a da noi pagini poeților sau prozatorilor, să le spunem literaților totuși, ce în acele momente creează noi și noi miorițe într-un fel sau altul. în fond și la urma urmei și celor ce au creeat iliada le-am spus homer.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s