bloguistica ambalatorie

Dacă ne gîndim bine, demiterea telefonică a ministrului de externe Teodor Baconschi, este un fapt salutar. În afară de ziariști celebri și președinți, nimeni nu ar trebui să aibă voie să-și exprime sentimentele frust și în metafore exterminatorii. Dacă ești ministru de externe, doar, ar trebui ca blogul tău să fie un discurs bine ambalat, ilustrat cu poze de la diverse conferințe, vizite, întîlniri sau paranghelii dansante.

În fond și la urma urmei de ce am citi cu sîrg un astfel de blog, dacă nu am dori cu „osîrdie” să fim la curent cu gîndurile funcționărești ale slujitorului ce trebuie să pună în practică viziunea inegalabilă a altora. Cum la noi dragii de ei, adică miniștrii de externe, au călcat în străchini începînd cu Corneliu Mănescu, care-i lua fața lui Ceaușescu și a avut „neobrăzarea” să fie ales pe la ONU, pînă la celebrul achizitioner de terenuri în deșert pentru rromi, adică „domnul” Cioroianu, mă întreb dacă această funcție nu e cumva o capcană pentru oameni, altfel la locul lor, ce primesc la cafeaua de dimineață o doză de otravă care le schimbă personalitatea, caracterul și agenda de lucru. Altfel nu-mi închipui cum e să îți ia Dumnezeu mințile și să te exprimi pe blogul tău injurios la adresa unora ce nu fac decît să-și manifeste nemulțumirile. Explicația de după e un soi de frecție la picior de lemn ca și reacția de loialitate față de PDL a denumitului ministru demis. Mă rog. Fiecare cum crede așa face, dar mă gîndesc serios ca politicienii și vedetele de televiziune să primească accesul la a scrie pe bloguri numai în urma unul serios control medical. Bun.

Cu domnul Baconschi am lămurit-o zic ei, cum rămîne cu domnul Boc a cărui reacție e tîrzie și total neadecvată. Tîrzie, pentru că e mult după eveniment, iar o demitere imediată era semnificativ rațională, arătînd atenția cu care sunt urmărite manifestațiile și mesajele puținilor oameni strînși prin diverse piețe ale țării. O execuție rapidă arăta cine e șeful, spre deosebire de una lentă, cum a fost în realitate, care indică de fapt cine e fricosul, pentru că, dacă nu ai făcut-o pe loc, gestul e lipsit de sensul pe care-l fluturi acum. Domnul Boc a mai făcut o greșeală și Baconschi a devenit un soi de miel servit pe un jertfelnic mobil anunțînd parcă deschiderea sezonului la animale tăiate pe post de rugă la un zeu carnivor.

Nimic nou veți spune, dar eu mă gîndesc unde e ideea că a fi într-o slujbă înaltă e un plasament ce implică o anumită doză de grijă în ceea ce gîndești, iar nevii, frica, angoasele, dacă sunt, trebuiesc ținute sub obroc. Ori dacă nu ai stăpînirea de sine să o faci, refuză numirea, rămîi simplu cetățean cu drept de vot și de opinie colorată la adresa cui vrea mușchiul tău. Încă nu am văzut mulți oameni refuzînd un rang, care repet nu înseamnă a stăpîni, pentru că se știu nevricoși. De fapt la noi ministru înseamnă parale, poziție, iar nu responsabilitate. Bine spunea cineva că esența unui om o vezi după ce îi dai o responsabilitate, pentru că în fond și la urma urmei asta înseamnă.

Mi-aduc aminte că la o scrisoare adresată președintelui actual mi-a răspuns un consilier obraznic spunîndu-mi să am grijă cum vorbesc, deși în afară de tonul vehement nu folosisem nici epitete, metafore sau alte asemenea „injurii”. N-am obiceiul acceptat cu voioșie de mulți concetățeni de a mă lua de altele decît de acțiunile individului. Nu-mi trece prin cap să spun chiorul, piticul sau alte asemenea inepții. I-am atras atenția țuțărului de serviciu că a fi președinte e o slujbă, nu o împărăție. Din păcate la noi nu s-a înțeles acest lucru și oricine care deține, atenție „deține”, un loc la orice fel de masă  te trage de urechi de parcă ai fi porcul lui preferat. După capul meu, responsabilitatea înseamnă grijă față de sarcinile admise și față de oamenii care te plătesc, adică de noi impozabilii. Mentalitatea comunistă, dictatorială aș spune, de a generaliza, de a da verdicte, de a-ți da cu părerea aiurea e un semn că mulți confundă încă respectul cuvenit unuia ce-și asumă o treabă grea, chiar foarte grea, cu supunerea datorată stăpînului.

Același lucru îi reproșez primului ministru, pentru că a început cu lucruri de nimic (Baconschi, taxa auto etc.). Populismul de care suferă clasa politică, e unul viral și dacă unele măsuri s-au dovedit salutare, altele au îngropat toate realizările ce au fost. De ce? Pentru că îi e frică, deși spune că nu-i pasă? Dacă nu-ți pasă îți dai demisia, nu împarți pișcoturi și taci nepermis de mult. Ce ar urma? Presupun că mici și bere celor care vin la Universitate. Nu?

Anunțuri

Un gând despre &8222;bloguistica ambalatorie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s