sudura

într-o altă dimensiune am să ies din casă. acum, afară, nisipul e pînă la jumătatea geamurilor, deși stau destul de sus, etajul patru, și mă gîndesc cu groază ce fac cei de sub mine. scara e pustie. nu se aude niciun fel de pas. suntem izolați. e adevărat că nu mi-a sunat nimeni la ușă. de fapt nici nu știu dacă aș răspunde la vreun semnal. presupun că aș lipi ochiul pentru o clipă de ocheanul de plastic să văd cine o face. dar foarte repede ca să nu tragă. e singurul punct slab al intrării. ar trebui să construiesc un ochi extern care să vadă și să nu fie componentă a ușii. apoi să sudez peste ochi o placă de oțel. dar nu știu să sudez și nici nu am vreo sculă cu care s-o fac. mai bine stau și mă uit pe geam. televizorul nu mai prinde nimic. a da. e foarte greu să o facă fără curent electric. nici gaz și nici apă nu mai avem. am umplut oricum toate recipientele și e cald afară. nu cred că vom rezista pînă o să vină frigul. vom fi toți morți. morți și descompuși. nu știu de ce vorbesc ca și cînd am fi o comunitate. nu suntem. înainte nu scoteam niciun sunet. poate vreun „bună ziua” anemic și o uitătură furișată pe sub cozoroc. suntem singuri. sunt singur e corect spus. „suntem” presupune o uniune care să ne unească pe o bază comună. că suntem oameni, că stăm în aceeași clădire, că… nu cred că astea sunt semne de unificare. și ce dacă suntem oameni? tot singur sunt. nu mă interesează cine e în dreapta sau în stînga sus sau jos. în sfîrșit. nu m-a interesat niciodată. am ascultat destule imbecilități despre cît de bine e să fii sociabil. nu sunt sociabil. și ce dacă? am fost tot timpul de unul singur, chiar dacă era înghesuială-n autobuz. poate de asta am renunțat să mă mai duc la serviciu agățat de scară. mai bine e pe jos. îmi vorbesc singur, mă liniștesc, nu mă calcă nimeni pe picioare, sunt liber. asta de fapt contează. sunt absolut liber. singurătatea e o consecință a libertății, spun eu. m-am învățat cu ea. foarte bine. nu-mi pasă de nimeni. ce dacă nici lor nu le pasă? dă-i în mă-sa.  cred că e mai bine să număr. unu… doi… trei…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s