șarpele din apartamentul cu două camere

deschisese ușa în pielea goală. pielea atîrna de la cura de slăbire acută. pe alocuri culoarea ei devenea maronie fiind și pătată pe alocuri de forme neregulate. polițiștii l-au întrebat dacă este el. a tăcut făcîndu-le loc în apartamentul cu miros închis. se vedea că nu fusese aerisit de ani de zile. altfel destul de curat. gresia din hol și sufragerie era limpede. l-au întrebat dacă știa de ce veniseră. n-a răspuns. s-a așezat pe fotoliul din fața pc-ului. în stînga ecranului, pe biroul deschis la culoare, luat de la ikeea pesemne, era un scaner și o împrimantă. în cealaltă parte două recipiente cu pixuri și creioane, un harddisk extern și trei rafturi mici cu tot soiul de hîrtii păpuși cărți de vizită cd-uri cîrpe de șters praful un alt hdd extern și multe cabluri negre. un pachet de țigări, o brichetă și o cană imensă de cafea cu zaț învechit pe fundul ei completau locul. polițiștii au rămas cu privirile agățate de pereții ce erau scriși cu poeme sau bucăți de proză sau desene făcute cu un marcher permanent, desigur negru. nu înțelegeau nici scrisul, dar nici bucățile pe care totuși le deslușeau. altfel apartamentul sau măcar sufrageria cu canapeaua de cinci locuri, masa joasă din pfl furniruit și perdelele de voal cenușii acum nu era cine știe ce, mai mult ceva modest mărturisind o viață nepăsătoare în fața bunurilor materiale. poate televizorul, un lcd cu o diagonală de un metru jumate ce mergea pe un post ce dădea muzică simfonică era singurul lux din apartament. l-au mai întrebat vreodată, iar el nu a răspuns privind cu atenție ecranul alb. ar fi trebuit să fie altfel, dar cu toate că scria destul de repede cu ambele mîini, doar cîte un deget de la fiecare, nu se vedea nimic pe suprafața electronică. „domnule, nu vreți să vă îmbrăcați și să veniți cu noi?” l-au întrebat a treia oară fără să obțină vreo reacție în sensul dorit de oamenii legii. „ce facem, bă, cu ăsta?” îl întrebă superiorul pe inferior. „ce să facem, șefu? îl luăm și gata!” răspunse acesta sigur pe el. „așa, în pielea goală? nu vezi că e cu pluta? îl îmbraci tu?” la această mitraliere de întrebări inferiorul rămase mut, dînd nedumerit din umeri. „punem un cearșaf pe el, șefu!” găsi el soluția salvatoare. „e o soluție. du-te și caută un cearșaf sau o pătură că e cam frig afară.” polițistul deschise ușa la dormitor și rămase interzis. din spatele ei se ivi un cap imens ca de șarpe ce căsca. dinții lungi, curbați elegant spre interiorul gurii uriașe, picurau un lichid verde ca orice venin serios. capul negru se închise fulgerător peste trupul înghețat de frică. celălalt, șeful după cum i se spusese mai înainte, rămase încremenit, iar sarpele își inelă trupul imens spre el. avu desigur aceeași soartă malefică. el scria înainte fără să bage de seamă evenimentele ciudate din spatele lui. mașina celor doi rămase în fața blocului blocînd un loc de parcare, dar nimeni nu avu îndrăzneala să reclame acest abuz ani întregi.

Anunțuri

Un gând despre &8222;șarpele din apartamentul cu două camere&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s