apa de la robinet

– Gaza!
Rămîn blocat. Igal se juca rînjind cu M16.
– Ți-e frică?
– Da! îngaim eu fiind atent doar cum îmi tremurau genunchii. Autobuzul trecuse de porțile ca niște ecluze. Nu știu de ce și acum am în cap comparația asta fără sens. Poate barele imense, cum mi s-au părut mie atunci, cine știe… Cert e că priveam lumea de pe stradă, potențialii dușmani, de la femeile cu halatele lungi și vălul de le lăsa doar ochii la vedere, pînă la bărbații tolăniți pe scaunele cafenelelor trăgînd din narghilea. De loc vesel, îmi zic.
– Ești pentru prima oară aici? mă întrebă Igal hlizindu-se.
– Da… răspund printre dinți ca să nu mă bîlbîi.
– Fii doar atent. De data asta era serios, ușor încruntat. Fă fix ce ți se spune și nu te aventura. Asta ca să nu ai necazuri previzibile, îți spun.
– Bine. Emoția îmi tăia apetitul pentru conversație, iar curiozitatea mea se ascunsese. Disting clar cum îmi tremură genunchii. Intrăm în tăbără. Un careu destul de mare, plin cu corturi, O clădire mică cumva lateral și ziduri înalte jur împrejur. Asta e. Coborîm. Caut un cort unde să-mi pun bagajul și rămîn doar cu arma. Sunt deja două încărcătoare puse la ea, lipite cu o bandă adezivă neagră. Restul a rămas pe patul de campanie, în sacul încă nedesfăcut. Doi inși își strîng alene lucrurile.
– Cum a fost, întreb cu jumate de gură.
– Nasol. Ne-au omorît doi, răspunde un tip înalt, blond cu un șort negru fîlfîind pe el.
– A fost vina lor. S-au dus să doarmă noaptea într-o livadă de măslini. A treia zi dimineață i-am găsit cu gîturile tăiate. Aici nu faci ceva de două ori la rînd, îmi spune al doilea umplîndu-și un rucsac cu haine.
– Mama lor de arabi… înjură calm blondul.
– Ne urăsc ăștia…
– … Și noi pe ei.
Tăceam ascultînd și nu-mi venea să cred că păreau nepăsători că le-au fost omorîți doi camarazi. După accent se vedea că sunt născuți aici, iar nu importați de aiurea. Mă gîndeam că așa poate, aș fi fost și eu dacă făceam armata la optsprezece ani, mă duceam în războaie și mă nășteam cu țara asta în cap. Cum mie, aici, nu-mi murise nimeni eram impresionat de sfîrșitul celor doi din livada de măslini.
– La revedere și baftă.
– Să fie, îngaim resimțind urarea ca pe ceva macabru. Auzi tu… Baftă.

Anunțuri

Un gând despre &8222;apa de la robinet&8221;

  1. Vineri seara am ajuns la piretenii mei din Ashdod. Locuiesc la Iaşi dar au şi o casă ăn acest oraş. Sunt israelieni de origină română. Ne-am adunat de sărbători. Purimul cel vesel. Şi a fost vesel…Au început alarmele, „tzeva adom”…foarte puternic. 6 bufnituri…Am ajuns in camera etansa si noi si musafirii. Mai apoi au fost alarme toata noaptea. La stiri nu au spus absolut nimic. A doua yi am aflat ca au fost cam 110…unele au fost distruse inainte de echipamentul de protectie a orasului. Primele bombe au cazut la Aschelon. Informatiile stategice nu sunt publicate.Mie mi-a tremurat inima…Mi-am amintit de stare pe care o simteam in perioada rayboiului din Liban. M-am plimbat printre katiuse. Tebuie sa ajung la serviciu. Copiii azi nu au mers la şcoala. La Beer Seva o katiuşa a căzut pe o clădire a şcolii.
    levana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s