israel, mon amour…

– Dane, la prînz mergem la masă la Sonia, mă anunță soacră-mea pe cînd îmi savuram cotage-ul de dimineață.
– Bun așa, zic și continui să mă înfund cu crackerși sărați și subțiri.
Venisem de o săptămână în Israel și încercam să mă comport cumva altfel decît românii plecați pentru prima oară din România lui Ceaușescu, dar la capitolul mîncare nu puteam rezista, mai ales că toată lumea se proptea cu îndîrjire în mine ca și cînd veneam dintr-un lagăr de concentrare. Eram suficient de obez totuși ca să fie veridică părerea tuturor, iar ca să le spun că problema era căutatul mi se părea pierdere de vreme. De altfel mă simțeam bine giugiulit la greu și prezentarea mea diverșilor prieteni ai Liviei, soacră-mea desigur, pe post de curiozitate, nu mă deranja. Mi-era bine într-un fel liniștit și mă simțeam ca acasă.Îmi depusesem actele pentru excursia planificată după ce-i spusesem Isabelei că vom emigra. Vroiam să știu unde voi pica și în plus dacă aș fi fost refuzat aveam motiv de plecare. Nu că altfel n-aș fi avut, soția mea fiind evreică, dar căutam cumva să-mi amîn ieșirea din frică. Cînd ne căsătorisem îi spusesem că eu nu vreau să emigrez, iar ea acceptase. Pe de o parte din aceași frică a omului care nu prea-i vine să-și lase obiceiurile, vecinii, prietenii, limba, și pe de alta că mă iubea enorm de mult. Surpriza a fost că într-o singură lună mi-a venit aprobarea. Așa că m-am urcat în avion, cu toate că Isabelei i s-a părut o amînare, ceea ce așa a și fost pînă la urmă. Știam că am să mă țin de cuvînt, dar știam că am să rup totul înainte de plecare. Nu că n-ar fi meritat. După cum știți deja, asta am făcut toată viața, dar era ceva ce nu știam și nu mă pot numi un om curajos. În sfîrșit… A doua zi o luasem cătinel pe străzile calde ale Ashkelonului și ajunsesem la primul hipermarket văzut de mine. O sală, încăpere, hală mai bine spus, plină cu marfă. Multă culoare. Nu pricepeam prea multe din cele scrise în ebraică, dar mă atrăgea coloritul ambalajelor, prospețimea cărnurilor etalate, strălucirea fructelor. Nu mai văzusem așa ceva niciodată și mă plimbam printre rafturi privind. Lume puțină, era într-o miercuri la prînz, iar înghesuiala era îndeobște joi seara aveam să aflu ceva mai tîrziu. Deocamdată mă bucuram de o normalitate cu care nu eram învățat, dar în fața căreia nu leșinam de uimire, deși asta poate fi un semn de snobism. Răcoare din magazin îmi plăcea. Studiam atent formele, mă uitam la prețuri, atît cît înțelegeam și-mi făceam socoteala cu cafeaua și săpunurile. Musai era să iau ceva de acolo pentru a vinde în țară sau a le face cadou sau a le da bacșiș. Deocamdată învățam. Am ieșit din hipermarket și iar m-am pornit la drum. În curînd am ajuns în centrul comercial al orașului. Magazine mici, tarabe orientale, măcelării cașer cu pui atîrnați în cîrlige, mirosuri exotice, dar cel mai surprinzător era că strada era a pietonilor. Cafenelele aveau mesele și umbrelele de soare în mijlocul aleii pietruite cu modele geometrice. Nu era mare, doar vreo cinci sute de metri, pe care i-am făcut uitîndu-mă la toate vitrinele într-un ceas. Nu aveam de ce să mă grăbesc. Nu-nțelegeam limba, dar cerul era perfect senin, rar cînd unii vorbeau românește sau engleză, două cu care mă mai înțelegeam, altfel ebraică, una care suna ca o colecție de h-uri, parcă ceva mai aspră decît araba auzită de mine pe cînd mă duceam după fete în căminul de la Universitate. Mă interesau doar culorile strălucitoare de pe firmele cu litere necunoscute și mari în soarele puternic al prînzului. Cum părul meu creț era destul de mare nu aveam neapărată nevoie de un acoperămînt, iar povestea cu insolația nu am văzut-o decît la alții. Ce să mai spun, îmi plăcea.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;israel, mon amour…&8221;

  1. Salut! 🙂 Plăcută, proaspătă, relatare. M-am regăsit în descrierea ta, ajunsă şi eu acolo, nu mult după ’89, în lumea aceea, în locuri pline de viaţă şi lumină, ca pe altă planetă, dar atât de normală… M-am regăsit în impresii, mirări si emoţii trăite si de mine pe tărâmuri israeliene, tot prima oară ( desi mai la nord de Ashkelon)

  2. colectia de h-uri o aud si eu. dar daca ajung acasa imi pun televiziunea romana. aproape 20 de ani am trait numai inchipuindu-mi cum ar fi sa vad un film titrat in limba romana. mi se parea numai un vis.
    eram fericita pentru ca reuseam sa citesc primul rand in ebraica de la filmele titrate de la noi. uneori faptul ca in timpul serviciului schimbam niste e-mail-uri in roamneste au fost singura fericire. mi-am dat sema de asta mult mai tirziu. dupa ce ipactul virtualului a devenit ceva nociv.
    nu-mi inchipuiam ca totul va fi distrus doar printr-o apasare de clapa.
    levana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s