lămîi

miroși a cenușă udă și a lămîi proaspete, i-am spus ungîndu-i transpirația crudă ca iarba de martie peste țîțele-i elastice și peste pîntecul care cerșea. degetele-i umede îmi desenau fiorduri între coapse, buzele-i cercei se făcuseră  de urechile clipei, iar coapsele-i albe învingeau curcubeul. din trupu-mi țîșneau trandafiri violenți, poeziile se-adunau stive în ogrăzile tîmplelor și artezienele din toate piețele orașului cîntau a mirare. cînd terminasem m-am dat jos din ziua dintîi, mi-am pus halatul din blană de castor, cu dungi albastre, roșii sau verzi și-am plecat din camera cealaltă să fumez o țigară. ea a luat încăperea prin care trecusem îndoielile și răspunsurile zîmbitoare. plecase, ceea ce aveam să aflu secole mai încolo întinzînd mîna. miroși a căutare, i-am mai zis din alte timpuri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s