anunț oficial? nu cred…

încetase să mai scrie de cam doi ani de zile. cred că intră acum pe al treilea. nu o făcuse programatic, ca un soi de revoltă, ci așa se întîmplase. poate ar fi vrut să scrie, poate nu mai avea de ce să scrie, habar n-am. dacă te luai după poveștile lui, nu se transformase, doar aștepta un declic care să-i repornească mașinăria. ne omorîse cu istoria celor două băi zilnice în timpul cărora citea la nesfîrșit. știam toți cum pleacă de la versurile citite spre ce ar scrie el și cînd ajungea la calculator, mintea i se ștergea și cheful se scurgea o dată cu apa. nu-mi dau seama cum e așa ceva. după mine un om care scrie, scrie oricum și oricînd, restul e doar scuză ieftină și roman grețos folositor adolescenților înfierbîntați de gîndul că vor ajunge cine știe ce mare coelho. deja îl luam uneori la mișto și-i serveam lozinca din reclama cu marmota. nu se supăra. tăcea, zîmbea, mai sorbea din păhărelul cu vodcă nelipsit din față ori de cîte ori venea la grădină. adevărul era că trecea rar. putea să vină o dată la o lună sau chiar la două. și vorbea relativ puțin. ne asculta cum sfîrtecam oamenii politici și nu se mai băga. de mult era unul înverșunat și serile se terminau, mai ales în perioada alegerilor, în istericale aburite bineînțeles și de alcool. acum, cînd îl întrebam cu cine va vota, ridica rușinat din umeri și zîmbea. nu mă interesează subiectul. păi nu spuneai tu să le fie rușine ălora de nu votează, că au murit oameni în 89 tocmai pentru asta? nu zicea nimic. părea stingherit și nu mai dura mult pînă pleca spre casă. nu ne-am gîndit vreodată ce se întîmpla cu el, de unde lipsa asta de interes și calmul, pentru că nu-l știam vreun resemnat sau membru al vreunui club de budism. venea, sau mai precis apărea brusc, scotea un bună ziua masă, trăgea un scaun de un anumit tip, care să-l țină, și striga către chelner să-i aducă o albă. ăla știa și venea cu paharul cu vodcă, o sută, și alături cu altul în care erau cuburi de gheață. el lua cu deștele cîteva și le dădea drumul în alcool. bea cam trei patru sute. dacă sărea se făcea muci și devenea parcă un automat surd și mut. mergea țapăn că toți bețivii, dar nimerea un taxi să-l ducă acasă. a doua zi ne pomeneam cu telefoane prin care-și cerea scuze că nu mai ținea minte, că dacă a făcut nu știu ce… bla, bla… mă rog, nu era rău, dar puteam să-i spunem pisălog. de fapt lipsa de interes pentru ieșirea în public, și scrisul e o ieșire în public, o vedeam mai ales că nu mai complimenta femeile de la masă. asta indiferent de cît de frumoasă era respectiva. cîte una mai a dracului îi aducea aminte de timidele lui metafore cu care o aurea pe gagică. el doar zîmbea și pleca relativ repede după aia. l-am întrebat o dată, o singură dată, dacă e bolnav. a zîmbit și a negat din cap. a mai strigat la chelner să-i facă plata și a-ntins-o. l-am văzut după două luni cred, dar oricum uitasem de el și transformările lui erau neinteresante pentru mine. nu e primul și nici ultimul pe lumea asta.

hai noroc,
ioan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s