micșorare

indiscutabil, în fiece zi, el se micșora mai repede decît orice om de vîrsta lui. se retrăgea parcă-ntr-o cochilie din pastă de hîrtie vorbă cu vorbă. oasele se-nfrăgezeau, astfel încît rareori mai iese din apartamentul de la etajul nouă al blocului de pe colț, care nici măcar nu era al lui, aparținea unei rude-ndepărtate de ani buni. consecințele unei astfel de recluziuni aveau să se simtă-n cartier ani de zile după ce uitaseră c-ar fi fost și nu-și puteau explica posomoreala personajelor din zonă, altădată pline de viață la terasa ce se deschidea pe-ntîi mai și apunea tîrziu prin octombrie cînd dădeau ploile, iar păsări nici nu se mai vedeau. de obicei le găseai la o masă cu sticlele trase spre margine ca să se știe porția fiecăruia și gureșau precum vrăbiile tot ce-ntîlneau ca persoana publică inventînd povești și genealogii, trimițînd sentințe și bruscînd știrile. de obicei erau partizanii rezolvărilor rapide, fără dubiu sau cale de întoarcere, iar reparațiile unor greșeli, oameni suntem, nu se puneau la socoteală pentru că justiția nu putea greși decît contra lor. oricum n-avea niciun sens să te opui sau să argumentezi pentru că apelul la responsabilitate se termina cu-n vesel „mi-a spus cineva de la un for secret” pe care nu-l puteai contrazice, așa încît stăteai respectuos în picioare ascultîndu-i cuminte, cu băutura-n mînă ani de zile. dar aceste personaje deveniseră aproape mute de cînd el nu-și mai părăsise locuința, nu mai deschisese un geam și nu mai coborîse în mijlocul lor ca o pată de culoare, pentru că, nu-i așa, purta cele mai fistichii combinații coloristice din lume și avea păru-i lung, blond, legat la spate într-o veșnică crizantemă de samurai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s