despre peisaje și nu numai

am mîinile uscate de lipsa ta, iar pîntecu-mi începe să lase iarbă de-un verde închis și tăioasă, aspră și tare, prin camerele imense aproape fără ferestre cu fața la soare, pe covoarele adînci din lîna oilor din țara de sus unde aerul răcoros se mișcă precum apa oceanului de întunecată. am să tac veacuri, porțelanuri albastre cu călăreți alergîndu-se pictate pe ele, mări de triumf și nisipuri ce se prăbușesc în clepsidre amabile. voi alege cea mai neînsorită-ncăpere și-ntr-un colț mă voi ghemui în mine. voi ajunge un vas de ceramică nesmălțuită-n care se cară ulei din toate semințele acestor pămînturi la nunți și botezuri, la însoțiri și parastase după ce omul a fost pus în pînză albă, doar să-i simți nimicnicia. mă vor purta bărbați de tot felul și femei atît de frumoase încît ți-ar veni bine sărutul lor mușcător, precum vorba de îndepărtare, și nu vor ști nici cum se trec, nici cum petrec din cauza furtunilor ițite din golurile mari dintre oaspeți. mă vei căuta printre cioburi și doruri, printre amieze năclăite cu priviri tăioase și alunecarea mîinii pe coapsă, printre florile albe și pietrișul aleilor seara, în timp ce mă vei închipui o plasă ce-adună toți peștii. voi fi și acolo.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s