arta eschivării

dintr-o dată nu mai am țigări. trebuie să mă îmbrac, să merg pînă la colț, să văd dacă am bani… mai bine m-aș lăsa. dar nu azi. trebuie să scriu. să scriu. dacă n-o fac o să-mi stea în gît cuvintele ca un ghem din păr de pisică siameză, soiul ăla de se uită la tine fix vrînd să te distrugă. nu să te mănînce, nu să te alunge, ci să îți împrăștie în tot universul atomii din care ești compus. așa cred eu sau așa văd eu soiul ăsta de pisici vegetale. mie mi-e frică și de frunzele inocente care mă ating pe piele. pesemne că sunt plecat cu sorcova. pesemne… e încă întuneric și scriu greu, cu două degete. oarece experiență am prins, dar nu sunt la înălțimea celor care scriu cu toate zece. am terminat acum ultima țigară. e poate prea devreme ca să se fi deschis chioșcul. sau apartamentul mai corect spus. totuși trebuie să mă duc. nu pot să scriu așa, fără să bag fumul în mine. mai bine mă plimb printre blocuri deși griul începutului de zi nu-mi face bine. mă deprimă. parcă formele blocurilor fără culori sunt amenințătoare. o să-mi impun să cred că nu se mișcă de la locul lor și mă vor lăsa în pace. dar cine mă crede pe mine? nimeni. și cînd tac am fața aia vinovată de om prins cu minciuna și pus la zi. hohotele parcă sunt gloanțe și mă fac mic pe scaunul meu băgîndu-mi gura în paharul cu vodcă. ăialalți știu asta și mă iau la mișto. nu zic nimic, zîmbesc tîmp sau așa mi se pare. poate mă vor lăsa în pace. duminică m-au întrebat cu cine votez. am zîmbit spunînd că este o acțiune intimă și că nimeni nu vorbește despre vot. ei mi-au hăhăit în nas și mi-au spus că am votat cu ăialalți. nu le-am spus că nu m-am dus la vot, că n-am cu cine să votez. oricum mi-o luam. n-am mai comandat vodca și am plecat zicînd că am treabă. ce treabă? m-a întrebat nea vasile privindu-mă fix de sub șapca spălăcită. n-am răspuns. am plecat. era duminică la prînz, piața era plină de oameni. am venit acasă, am dat drumul la televizor, îl am de paișpe ani, și m-am uitat pînă s-a făcut seară. atunci mi s-a făcut foame. în frigider mai erau două mere. și luni e piață proastă. uitasem de tot să-mi cumpăr ceva. asta a fost. le-am mîncat, deși nu-mi plac merele. noroc că aveam ceai și mi-am făcut unul cald. îmi place ceaiul cald, fără zahăr. am închis televizorul. am băut ceaiul și am fumat pe întuneric. mi-am adus aminte de mama cînd eram mic, cum zîmbea. mă duc să mă-mbrac.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s