prelegeri despre păsări moarte

dimineața devreme, cît e încă liniștea aia în care ciripitul păsărilor și pașii de pe asfalt sunt ca niște picuri rari de ploaie ce cad în apa perfect întinsă a unui lac, ai timpul să îți aduci aminte, iar dacă memoria nu e în devălmășie, ai să-ți cuprinzi ființa cu înțelegerea de care încă mai ai nevoie. o treaptă mai sus e deplina seninătate, atunci cînd parcursul devine logic și structurat pe argumente ce depășesc simplu „așa am vrut eu!” și detașarea față de tine, ca subiect, e una profundă și necesară atingerii înțelepciunii. altfel te vei înnămoli în dureri atroce ca într-un ținut al disperării, pentru că sunt sigur de nemodificarea trecutului ca și de neștiința viitorului. nu vei fi altul niciodată, deși, văd, te strădui să fii mai bun, mai înțelegător, dar tu doar mimezi dintr-o penitență rar întîlnită și neînțeleasă de mine. ai urî și totuși iubești, ai izbucni și-ți mesteci injuriile zîmbind, ai pleca și-ți impui să stai pentru a primi găleți de gunoaie în cap. la ce bun? presupui că așa ești altfel? nu poți fi altfel decît dacă aș ești construit. restul e politețe față de un dumnezeu indiferent la suferințele sau aspirațiile tale. asta în cazul cînd acest dumnezeu atotputernic există și nu este de fapt o prelungire a vieții în evidenta moarte care va să vie. nu uita că finitudinea e implacabilă, indiferent dacă vei umple bibliotecile și memoria celor de după tine. cultul morților de aici vine. omul e dispus să învețe și să rețină generații ceea ce a fost învățat. a descoperi roata nu e logică, dovadă că au fost continente unde nu s-a auzit de ea, e doar o întîmplare fericită. zicătoare cu descoperi din nou roata e o tîmpenie, pentru că sunt lucruri pe care le-am uitat ca omenire și descoperim la infinit că războiul nu e bun, că violența e dăunătoare, că toate marile citate nu fac doi bani în fața unui politician avid de putere sau a unui semen de-al nostru ce-și doar numără banii. omul știe multe. și tu știi, dar habar n-ai că a modela nu e totuna cu a impune. scoate legile și te vei trezi hăcuit de cine știe ce individ bucuros că nu mai există opreliști. știu că ți-e greu. acceptă că nu numai tu decizi, e o formă de tiranie greu de ocolit, dar acceptă. fii părtaș, nu zeu. zeii nu există, dragul meu. nici tu, nici eu, nici altcineva nu ocupă acest loc imaginar, după care toți tînjim. cînd o să cuprinzi asta vei face un pas înainte. ți-am spus multe azi. se cam bat cap în cap unele, dar mă-ndoiesc de eficacitatea unui sistem autorepresiv și de necesitatea de a-ți spune zilnic cît ești de infailibil. hai, nu fii trist, noroc. cam asta țin minte că mi-a spus, cu mîinile ținute în aerul cenușiu de noiembrie. era ziua mea și-l întîlnisem pe bulevard. mă luase de după umeri și întrebîndu-mă de una de alta, mă bagase într-un bar ascuns privirilor neofiților. comandase o sută de vodcă din cea mai ieftină, știind că am s-o plătesc eu, și ascultase tînguirile mele de după dispariția ta. a ridicat palma, semn că ajunge, și a spus ce vezi mai sus. îmi venea să-l întrerup dar mi-am impus să n-o fac. vezi, am vorbit mai bine de jumătate de oră și n-ai scos un sunet. după cum te cunosc, e total nenatural. de ce ai făcut-o? din politețe, nu prea cred, din faptul că sunt bolnav și mult mai în vîrstă? nici asta. ai făcut-o pentru că te canonești cu tine. nu e bine. trebuie să simți cînd și cum să faci ceva. tu nu simți, îți impui. de ce? habar n-am. a dat restul de vodcă peste cap și mi-a urat la mulți ani. n-aveam să-l mai văd niciodată. murea la cîteva zile după întîlnire ca o cassandră neștiută de nimeni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s