grădinile suspendate ale viselor

grădinile la care visam de mic, vaste întinderi cu plante crescute geometric și altele pe deasupra și dedesubtul lor înghițindu-le, hălci întrebi de icosaedre dispărînd în gurile flămînde alea sălbaticelor vițe. în închipuirea mea aproape de drumul ce trecea prin fața grădinii, mult mai ordonată în față, trona o casă cu două caturi, din piatră care se vedea mai clar la îmbinări. erau blocuri frumos tăiate, perfect regulate, ce se-mbinau în bună înțelegere și regularitate. în față, precum spuneam era o mai mare liniște cu tufe de trandafiri izbucnind în jerbe cuminți, straturi de gura leului și tandre margarete, petunii amăgitoare și vesele, mirositoarele regina-nopții și stînjeneii rușinoși. cărări tăiate în unghiuri drepte însoțeau drumul de la poartă pînă în față, unde era un spațiu de întors mașinile ce ar fi venit la petreceri. totul ar fi fost acoperit cu pietriș rotund, alb, adus din sus, de la munte din albia unui pîrîu amarnic de iute și limpede. nebunia începea în spate unde inițial aș fi făcut un soi de grădini de la versailles, dar care datorită lenei mele regale, nu din cauză, ar fi ajuns un paradis al buruienilor cu flori imense de la galben de pelerină de ploaie, pînă la roșul de sînge proaspăt de bou sau albastru tăios și rece precum faianțele ce-mpodobeau cornișa casei. musai ca zidurile să fie acoperite cu faianță glasată, astfel încît să am o clădire extrem de colorată precum o maree fractală din coada unui păun persan. revin la plantele din spatele casei, teren ce se termina, precum la unchiul meu la țară-n moldova, cu un rîușor leneș, umbrit de salcîmi plini de miere aeriană. aici ar fi trebuit să am o mulțime de fotolii de răchită în care prietenii mei să șadă fumîndu-și țigaretele de baga sau pipele din lemn de mahon pe cînd bem cocktail-uri ciudate din sucuri de fructe și rom sau whisky adus dintr-un singur butoi sau vinuri ținute-n sticle subțiri la-ntunericul rece al pivnițelor uitate. vom recita romane și epopei despre vremuri care n-au existat și nici nu vor exista în cuprinsul acesta de țară. așteptam să vină seara, s-apară licuricii și ne-am întoarce alene pe terasa din spate luminată de felinare, lumînări groase, opaițe romane și lămpi aduse de departe. ne vom aduce din cuhnii mîncarea și ne vom lua castroanele-n poală, ne vom pune paharele și sticlele pe jos, iar castroanele pe mese-mbrăcate-n damasc alb precum pielea ta iarna. și va trece și noaptea și vara și toată viața noastră se va fi-n grădină.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s