alunecarea ca infinitudine

aș aluneca în tine încet, profund, ca-n toate amintirile pe care le răscolesc seară de seară cînd se lasă pereți între mine și drumurile oamenilor. ar fi ca o lume ce-amețește din dans, cînd te uiți la celălalt mal ca și cînd hăul n-ar mai fi fost. ar fi ca un pește într-un lichid ce-l face să uite de sine și brusc să-nceapă să zboare într-un curcubeu de mirosuri. ar fi ca mine mai trist decît amarul ce-l poți distinge dimineața pentru că te-ai trezit din fierbințeala unei cafele. și te-aș cuprinde spre a mă duce înăuntrul tuturor geamătelor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s