de mult, din naștere

avea tălpile galbene, îngroșate și pe alocuri cu șanțuri. erau tălpile alea obosite de drumuri lungi, de praf și de un anumit soi de deznădejde, nu ăla ce ți-l fluturi ca pe un steag de luptă, ci ăla moale, care ți se lasă-n priviri și din care n-ai să mai ieși vreodată chiar dacă ai încerca. unghiile erau tăiate cu grijă, aproape de limita cărnii, dar senzația de oboseală era atît de cumplită încît n-ai fi scăpat de ea, iar amănuntele unei normalități bănuite nu acopereau culoarea indestructibil tristă a tălpilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s