punerea la cale… sau în cale? mă rog

e de mirare cîte motive de a încheia o carte găsești. în primul rînd numărul de pagini. e clar că te-ai plictisit de ea, că a mai scrie e o corvoadă, iar entuziasmul de la-nceput acum e zero, zero barat chiar. unii lasă obiectul așa cum este. cunosc oameni care dacă fac trei ștersături renunța la obiect. eu îl las la dospit. adică la răcit. la depersonificat, ca și cum l-ar fi scris altcineva nu noi. cînd îl reiau pot să tai în carne vie. sau să schimb, să amplific, să modific mici amănunte, să tai crengile uscate (ce-mi place metafora asta tîmpită!) și așa mai departe. un alt motiv legal e încheierea subiectului din varii motive. unul din ele e numărul de sub-obiecte a ajuns la cel vizat. treizeci și trei. patru zeci. o sută. atunci ideatic se închid cicluri cosmice, autorul are revelații de netăgăduit și oricum se află-n postura de mai sus, dar cu lehamitea mult depășită. sunt curios dacă asta se vede. de obicei se vede. dacă entuziasmul, de care vorbeam mai sus, al autorului, bun înțeles, a depășit termenul numerologic cartea are toate șansele. dacă nu, nu. de obicei termenele astea exterioare, dar prin care geniul se proptește-n bariera vrăjitoriilor de copil mic, să scuipi înainte de trei ori, de ce de trei ori?, și alte asemenea bazaconii țin de mici fetișuri pe care le legăm de cicluri anapoda digerate. există rapoarte, există numere, există limite, dar altfel construite. pe pi îl știți, nu? trei virgulă paisprezece? da? ok. e cu zecimale, cu multe, extrem de multe zecimale. chiar prea multe. la noi lucrurile sunt finite. trei e suficient, dar nu e adevărat. poate patru e prea mult, iar trei virgulă paisprezece e perfect. nu ne putem opri decît în aproximări ale numerelor reale. altfel vom privi la desfășurătorul de numere toată viață și ceva după. n-avem timp. trebuie să trecem la altceva. te întrebi, tu ca cititor (cacofonie asumată), de ce o carte nu se termină cînd se termină narațiunea. ai dreptate îți spun, dar tu de ce citești multe căcaturi care se termină înainte de a începe? în plus mai vii la mine și-mi faci capul mare cu aberații scrise roz cu tente oarecum tragice, dar cu tighel aurit? de ce? cum poți să bagi în tine mizerii și să mai le și lauzi? șirul imprecațiilor s-a putea să mai continue, dar eu mă opresc aici. nimic nu se oprește natural. există o boală care nu are legătură cu scopul. cunosc destul de puțină lume care termină perfect. există aproape întotdeauna ceva de eliminat sau de spus în plus. nimeni nu recunoște imediat, ar trebui să admită că sunt o grămadă de factori care n-au treabă cu acel lucru sunt băgați pînă peste cap acolo. cine recunoaște? nimeni. nici eu. voi susține că această carte se va termina atunci cînd în viața lui nu vor mai fi aspecte inedite. cum vom afla asta? mai ales pentru că n-a murit? vom simți! sau îl vom omorî pentru anu mai fi nevoiți să explicăm mulțimilor adunate pe dealuri cuvintele lui. cu literă mare? nu. cu literă obișnuită. majuscula e inventată mult mai tîrziu. sau minuscula? habar n-am. oricum după prînz.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;punerea la cale… sau în cale? mă rog&8221;

  1. Minuscule, mai tarziu cu sute de ani. Cu majuscule, daca foloseai, ici-colo, citea, mai usor. Ca asa s-a obisnuit ochiul, sa caute copacii inalti din padure.
    Unele carti au final neasteptat. Altele se termina cum au inceput.
    Un lucru am aflat ca se opreste natural: relatia dintre bunici si nepoti.
    Despre prietenie, mai cuget daca se opreste la fel.
    Multumesc pentru referinte.
    Inspiratie si respiratie.

  2. stiu pentru ca evident m-am documentat inainte de a scrie, dar asta e personajul, ubicuu si cind personaj, cind autor, cind vaza de flori. ai sa vezi 🙂 cu opritul e de vorbit mult…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s