așteptarea ca a doua ființă

azi o să-i spun, mi-am zis în acea dimineață de toamnă. mă gîndeam că ar fi fost mai bine să-mi smulg coaja proaspăt făcută și să mă-ndepărtez. intram într-o dependență de care nu aș mai fi putut scăpa. de altfel mă credeam tare și eram sigur că nu intrasem în acel vîrtej din care nu aș mai fi avut scăpare. știam foarte bine cum mă comport dacă iubesc. pășeam într-o zodie neagră, îmi venea să-mi desfac pieptul cu ambele mîini, iar somnul de care aveam atîta nevoie și cu care mă întîlneam rar, ar fi fost doar un vis îndepărtat. am mers la piață și m-am plimbat printre tarabe fără să văd decît un vîrtej de culori, oameni îmbrăcați ceva mai gros, covorul gros de frunze printre strigătele răgușite cu care vînzătorii te momeau și îmbrînciturile inerente. nici măcar nu reacționat la pusul mîinii pe mine ca să fiu dat la o parte. mi-am verificat telefonul. un sms. „ce ai zice dacă…” și urma o explicație ciudată despre o depărțire parțială. am tras aer în piept, m-am gîndit ce să răspund și am scris „voia ta”. am pus telefonul la loc în buzunar și am plecat spre casă. apartamentul era ceva mai întunecat parcă. nu avea nicio legătură cu starea mea, încă nehotărîtă. seara mi s-a furișat în casă pe cînd mă uitam la televizor. înțelegeam că n-are să mai sune vreodată. am luat telefonul și am sunat. nu a răspuns nimeni, cum nimeni nu avea să mai răspundă vreodată la acel număr de telefon. îmi aminteam de părul ei blond ce-i curgea pînă spre omoplați, de ochii din faianță albastră și de trupul rămas undeva în pubertate. am scris un sms, un mic poem în proză și am așteptat. mi-am făcut ceva de mîncare și am îngurgitat fără să simt vreun gust. mă uitam la televizor la un film de doi bani. imaginile se derulau fără ca eu să pricep ceva. nici nu mă interesa. n-am adormit. dimineață la ora cînd știam că mergea la servici am sunat din nou. degeaba. am mai scris un sms, cum aveam să fac opt ani de atunci. nu știu ce s-a întîmplat cu ea, de fapt nu am nicio veste. am trimis ilustrate la adresa pe care-o știam, cărți, pachete, flori… nu am primit vreodată vreun răspuns, vreun semn. aștept…

Anunțuri

Un gând despre &8222;așteptarea ca a doua ființă&8221;

  1. mă încurc in supoziţii şi incertitudini
    viaţa mea a rămas pe loc
    bianca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s