aspecte inedite din viața lui (cam cum va arăta)

întotdeauna cînd a trebuit să aleg am făcut-o direct[1], fără ezitare, și nu mi-a părut rău. mai bine spus, mi-am impus să nu-mi pară rău, pentru că totul e la timpul trecut. nu mai poți muta ceva și să nu strici toată șandramaua, or cam țin la dugheana asta de lucruri de mirat ar zice unii. eu nu mă mir. mi se par atît de banale, precum orice viață sau orice cuvînt spus într-o trecere. vi se pare căutată sintagma „într-o trecere”? așa și este. am făcut o pauză pentru că nu venea nimic[2] și am pus în locul gol un spasm ideatic. nu o idee, ci un surogat, care sună frumos. auzi la el, mincinosul, „într-o trecere” de parcă ar fi un zeu maiestuos[3] pășind în eternitate… nu e hilar cîți oameni cad în capcana cuvintelor? mulți confundă noțiunile cu vorbele, mulți cred că există o aură ce înnobilează… pe dracu’… cuvîntul… ce să mai repet. e inutil. rîndurile spongioase, ce dispar la o privire atentă[4], umplu viața, inima, sufletul, ziua, universul, orizontul etc etc… aparent toți sunt de acord cu „ce din coadă au să sune”, practic nimeni nu bagă de seamă că o grămadă de ziceri, ce le colportăm cu alura că suntem profunzi, nu au nici adîncimea sifonului chiuvetei din bucătărie. cînd le spui „cujetă” un pic, îți dau dreptate pe moment și continuă la fel. sau găsesc scuze. „nu am chef de ceva profund” sau „ei lasă și tu acum”… m-am trezit dimineață și am intrat în baie. continui să citesc o carte clară, un roman care după părerea unora e poetic[5], deci nu e roman. mie îmi place. de obicei cînd invidiez pe cineva că a scris un anumit text, îmi place. mă simt în obiectul respectiv și imaginile se derulează de la sine. nu-mi dau seama cînd am ajuns de colo colo și apa se răcește. eu nu scriu așa. nici pe departe. nu stau să explic de ce o fac într-un fel anume. mi se pare indecent și poate greșesc. poate. scriu oricum în mai multe etape și cel mai mult îmi place scrierea cu texte[6] pe care le-am făcut altă dată. nu e mai profund, sunt doar eu și așa-mi place să fiu[7]. după cum spuneam. nu regret nici-o decizie luată pentru mine în ăștia șaizeci de ani de cînd îmi aduc aminte că sunt. pentru că sunt.


[1] seninul gerului, precum lama indiferentă a samura-iului, cel fără de sentimentele de zi cu zi, îmbracă fumul de frunze arse într-o liniște strălucitoare.

[2] gustul de sînge ce-ți umple gura precum apa călduță a mării într-o dimineață de vară, pe cînd te uitai de pe fereastra biroului la o mediterană întunecată după linia stralucitoare a nisipului. priveai la verdele aproape închis cum crește peste sufletul tău de departe, înghițindu-l, copleșindu-l, pierzîndu-l.

[3] ascultă, fă, femeie frumoasă, drăcoasă, o să-ți scriu pînă cînd am să turbez, o să mă storc de poeme și de lene ca de sămînță pe buzele tale, o să le gustăm îm-preună, iar cum toate rodiile din tine  cîntă, auzitu-m-ai, cîntă… descîntă… n-am să mai am cuvinte tăioase, ci doar zaruri din oase și-ai să mă cuprinzi ca să nu mă mai lași niciodată să mor clipă de clipă în acvariul din sită de roșie mătase, decît poate… stai să mă gîndesc… poate cînd am să mă uit peste umăru-ți la altă formă de măr, de ciupercă, de coapsă…

[4] blond, usor roșcat, ochi albaștrii verzui și broboane de pistri palizi peste pielea-i incredibil de laptoasă. trăsături geometric perfecte și buze mai roșii decît sîngele. ciorapi albi, ușor transparenți, ieșind din pantofi negri, demodați, precum toate hainele de madonă virgină. fără de prunc.

[5] Din locu-n care stau, lumina se vede cum curge din frunze, leneșă, precum coapsele tale desfăcîndu-te ca o gutuie înaromîndu-mi buzele.

[6] cît ai să zaci în rețete, n-ai să scrii nimic. doar ai să exersezi, măgar bătrîn, ce au făcut alții și ai să fii nimeni. pune mîna, dracului, și lasă-te-n voia scrisului. poate să fie bine sau o să fie prost, dar măcar ești tu și poți să spui că ai încercat. fără asta vei fi un băgător de seamă la ușa altora pe care-i detești, dar care îți plătesc sutica de vodcă la terasă. asta vrei?

[7] azi, mîine poveștile se vor colora în glume păstoase, un soi de anecdote roșiatice de la sîngele transformat în bere spumoasă spre-a te ascunde de moarte. toate amănuntele vor fi gri precum detaliile din pozele vintage, iar tu, dormind în camera de lîngă salon, goală ca o prună la rece, vei fi fost o nesfîrșită ispită de libertate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s