singurătatea lui midas

sunt mai flămînd decît moartea. înghit cuvinte, sfîșii hălci de fraze, devorez trupuri de versuri. sunt o ființă ambiguă. degetele mele nasc copii, ce vor despica drumuri, iar buricul meu vomită diamante albăstrui sau rozalii, mari cît ouăle păsării dodo. pielea mea lasă în urma-mi prafuri strălucind din cele mai scumpe metale. tălpile mele definesc miresme de soi și din subsuori ies rodii. desfăcut de mine tresar în apocaliptice vise. sunt aplaudat de ori cîte ori merg prin cetate. am să mă cumpăr, îmi spun, cît de curînd din vitrina mea de trofee.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s