Despre Înțeles (reeditare)

15.

să rup acoperișul de alge împingîndu-mă către tine prin apă sărată de cenușă

să vreau să nu te mai acopăr cu rănile mele

privirea luîndu-te așa cum ești

mirată de riduri și pîrg de zîmbet

mîna mea udă de soarele uitat să te ajungă

și coapsele tale

stăpînitor să mă închidă în dorința ta țipătoare

cîte am ca să îți spun din toate nopțile prea lungi

povești să îți presar pe sîni

ca pulberea de aur a curtezanelor

din sărbătorile umezite de chemări

imagini de lumi posibile

să agăț de zidurile întîmplătoare

ca să mă vezi cum am fost cînd eram doar cuvînt

să uităm nevoia de apocalipsă[1]


[1] de departe

vîntul înghețat al mării ce nu uită

cei ce spun kadish

întunecat orizontul miroase a pește

solzi putrezind

tu

iubirea mea

coapsele‑ți goale

cuțitul geloziei mele adînc împlîntat

în vălurile nestiute

cetatea rîde

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s