noi, „belgienii”

de cîteva zile încerc. nu numai că nu-mi iese ceva lizibil, dar urletele din afara mea mă acaparează. și ele-s doar urlete. nu e vreun ciot de care să mă agăț în vîltoarea asta, nicio informație nu e întreagă, doar zgomotul imberb mă face să nu-mi găsesc locul în casă. nici curățenie nu am mai făcut. stau în întunericul apartamentului aproape gol, citesc pe monitor știrile, părerile, criticile, articolele. niciunul nu se leagă. realizez că ar fi trebuit să caut mai de mult datele necesare pătrunderii tumultului. să fi apărut în agorele internetului cu o opinie concretă. nu-mi dau seama care e miza. în afară de unele chestiuni mărunte nu e ceva care să-mi dea vreun imbold. nicio mișcare nu e clară, detașabilă de a altuia care țipă cam același lucru. trebuie să mă las de citit aiurea. ar trebui să nu mă mai leg la internet, la nimic, dar acolo am prieteni. îi văd pe fiecare sfîșiind pe altul a cărei părere nu seamănă cu a lui. îmi vine în cap bancul cu rabinul din buhuși. e mai trist decît umorul lui. mult mai trist. lumea e informă și nu percepe că a fi diferit înseamnă să ai în minte lucruri diferite. cum ar fi să nu mai vorbesc cu un prieten numai pentru că nu-mi cumpără cărțile? nu? ies rar și mă feresc de oameni. cunosc așa de puțini încît aș rămîne mai singur decît un pește roșu într-un acvariu nehrănit de nimeni. săptămîna trecută am fost la terasă. la masa aia mare, de cum intri pe stînga, lumea se certa aprig. mi-am băut vodca și am plecat. n-am scos o vorbă. nu aveam ce și nici nu vroiam să supăr pe nimeni. și nu erau discuții. doar își pocneau în cap afirmații. de departe sună a teatru absurd, dar, fiind acolo, e mult mai trist decît pare dacă dai la o parte comicul de situație. „x e așa!” nu e o demonstrație, e doar o axiomă. fiecare cu axiomele lui, fiecare cu părerea lui despre paralele. n-are importanță dacă punctul de întîlnire e aici sau la mama dracului. e un punct de întîlnire si basta. restul sunt particularizări inutile. dacă aș fi riscat să le spun că ei zic același lucru dar despre obiecte diferite, cred că m-ar fi linșat. așa că am plătit, m-am scuzat penibil și am plecat. în urma mea sunetele iar o luaseră razna. o să mi se spună că așa suntem noi latinii. aha. iaca și o scuză. e adevărat că sunt idiot pentru că cer o lume ideală, unde se discută idei, unde nu decibelii propagați sunt determinanți, unde… în sfîrșit, n-are rost să mai înșir truisme. o să mă îmbrac și o să mă duc pînă la piață. mi-e frică doar să nu mă-ntîlnesc cu vreun propagandist de ocazie căruia ar trebui din politețe să-i ascult discursul dînd aprobator din cap. dar dacă or să fie doi? doi adversari? o să-mi compun o mină de om grăbit, care are multă treabă și o să spun doar bună ziua și o să mă scuz și o să plec. ce coșmar…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s