ieslea nașterii tîrzii

nașterea a fost o urmare firească a unor acțiuni mecanice între doi oameni care doar au fost geloși unul pe altul, dar mă-ndoiesc de existența vreunei pasiuni de care să fi scris gazetele sau baladele vremii. mai mult decît atît el n-a vrut să iasă. travaliul a durat cîteva luni iar personalul spitalului făcea pariuri pe rațiile de prosoape fagure ce le-mpărțea partidul, desigur pe liste clare fără drept la vreo îndoială academică. cam prin luna a douăsprezecea micul, adică destul de micul, plod a ieșit la iveală din uterul matern dînd semne de somn evident pentru că lupta cu ieșirea era direct proporțională cu lupta lui moise pentru a ieși. la el fusese invers. robia uterină îl avantaja. oricum pînă la vîrsta la care a putut fi bătut cu osîrdie de către onorabilul său tată, activist, secretar de partid, tocmitor de ședințe, mai mult plecat de acasă, nu prea a avut probleme și nici apăsări existențiale. în afară de imaginiația, pe care multe dintre rudele sale, gîndiți-vă că avea nu mai puțin de douăzeci și șapte de unchi și mătuși, de verișori încă nu se cunoaște numărul precis, mulți fiind localizați „la țară”, o calificau drept bolnavă sau bolnăvicioasă, ei nefăcînd disticție între termeni. bătăile erau mixte plecînd de la o palmă și ajungînd la curea, ciomag sau aruncat de scrumiere, pe vremea aceea distinsul tată fuma trei pachete de carpați cu filtru pe zi. mult mai tîrziu el le povestea amicilor de pe terasa de vară că el se născuse prin clasa a cincea cînd, într-un început de martie, lumea ieșise ordonată să facă toaleta de primăvară a blocului, la un concurs, pe care-l va denumi olimpiadă mai tîrziu, unde scrisese prima lui poezie, evident o mizerie comunistă care începea cu foaie verde și așa mia departe. deși datele reale ale nașterii fuseseră reținute de medicină, deși se dezvoltase de la un țîști-bîști de două kile la un montru cu plete de unu nouăzeci cu vreo sută patruzeci de kilișoare, cum îi plăcea să se laude femeilor pe care le strivea în împreunările țipătoare aproape zilnice, cam dese la cei șaizeci și patru de ani cît avea pe vremea aceea, deși scria binișor chestii ciudate nici poezie, nici proză, nici teatru sau gazetărie, mai sigur era sa li se spună ghiveci, el se mîndrea cu acea încîntare ce-o simțise la zece ani pe cînd venise acasă aproape țopăind știind că el e un adevărat scriitor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s