dar cînd ieșeam (ברכת כהנים)

noi am răsărit, nu ne-am născut în limanul acesta cu sînge.
am împins ura de deasupra noastră cu mîinile,
ca și cum am fi despicat o apă mai leșioasă
decît țărîna asta
ce nu ne-a dat nimic
decît întunericul de sfîșiat
cu creștetul urletului,
cu iubirile nedorite
cu lamele nenumărate ale viselor noastre.
lumina ne-a lăsat fără aer,
mersul biped fără prieteni,
iar trupurile goale fără retragere.
iubirile ne-au lăsat pentru că, nu-i așa, ne avîntam
mai mult decît toate plăpumile,
ce ne ziceau povestea capului plecat, tăiat de rușine.
în luptele noastre am fost tîrîți de roțile carelor
prin zoaiele vremurilor,
dar atunci cînd ieșeam eram soarele la marginea minunată a zilei.
și ierburile dădeau glas
și păsările desfăceau albastrul în curcubee
și noi eram strigătul de fier din aceste tăceri nesfîrșite.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s