Noi, o jumătate de zeu

22 a unșpea

 

dă-o-n pizda mă-sii de iubire.[1]

cum?

rezonabil, nu am vreo motivație anume. practic, eu nu sunt rezonabil și mă bag singur unde nu-mi fierbe oala. îmi închipui că tu  mi-ai spus numai adevărul. că mă iubești enorm. că toate vorbele noastre sunt mai adevărate ca lumea asta din care, cu părere de rău, fac parte. hai să fac socoteala de ce te iubesc, nu de alta, dar ridicatul din umeri sau faptul ești frumoasă nu fac parte din argumente. așa m-aș îndrăgosti de naomi campbell sau de oricine asemenea ei. nu e nici pe departe așa.

ca să alerg să-ți scriu sau să deschid e-mail-ul de zeci de ori pe zi, nu ar fi vreo proptea care să ajute. deloc. știi de ce m-am îndrăgostit de isabela? pentru că visa frumos și ne-am sărutat din greșeală.

vorbele mă omoară. chemările meșteșugite, panoplia aia de arme contra cărora nu am pavăză. nici nu vreau. îmi închipui doar că le manipulez precum aladin grămezile de galbeni. corect e să spun că nici nu-mi închipui, doar îmi place s-o spun.

nu sunt ceea ce spun, ci altcineva, mult mai ascuns. ți-am spus că sunt mic, obez și că nu sunt cine știe ce sculă. scriu. mi-ai spus că vorbele mele sunt oaza ta de liniște. mi-ai spus că trebuie să scriu. mi-ai spus cu gura pînă la urechi că nu te poți opri din rîset cînd mă auzi. că  ți-e bine cu mine. de asta sunt aici. tu crezi că la patruzeci de ani caut aventuri? n-am căutat niciodată, deși mă uit după cururi de femei cît e ziua de largă. dar atît. de aici pînă la a închega o noapte de amor, e mult, e foarte mult.

îți spuneam[2] de isabela. ne-am cunoscut pe paisprezece septembrie. o zi înainte de începerea facultății. i-am luat numărul de telefon pentru o informație. am sunat a doua zi și am vorbit o oră. am hotărît să ne vedem la intrarea în herăstrău, pe lîngă care stătea. am mers prin parc și ne-am așezat pe un zid. s-a auzit dintr-o dată țipătul[3] vaporului care traversa lacul. a întors capul spre mine și am sarutat-o. o săptămînă mai tîrziu făceam dragoste nopți în șir. o iubeam cum de puține ori am iubit. o iubesc și acum. altfel nu m-aș mai fi culcat cu ea. de ce? sunt explicații coerente sau neacceptabile după unii sau după considerente umane, morale, legale. toate țin de mine. nu e vina ei că așa a crezut, că e mai bine. e vina mea că nu am știut s-o învăț, să-i povestesc despre tunelele prin care mă mișc, despre acvariile în care mă țin, despre mine ca tăcerea în sine. sunt foarte închis. rar, cînd spun ceva real. și mai ales direct.

ți-am zis că ești frumoasă. mi-ai retezat-o scurt, într-o scrisoare povestind ceva din facultate. nu ți-am mai spus că nu ești frumoasă ca un cadru, ci pentru că ești frumoasă cu vorbele tale. le pui acolo unde trebuie și cînd trebuie. știi să chemi. știi să te minunezi. știi să tresari. știi să rizi. știi să dai. crezi că nu ești frumoasă? hm… ești.

cînd mi-ai spus că o să te descalți și ți-am văzut tălpile furișindu-se sub rochia albă, am avut un șoc. cînd m-ai luat de mînă, să-mi ghicești[4], pentru că doar vroiai să mă iei de mînă, a fost explozia. te iubeam deja de la scrisori, dar ăsta era preaplinul.

nu mai făcusem dragoste de mult timp. nu știam ce va ieși. nici nu a ieșit cine știe ce după capul meu, în care se-ntîmplă un șir de explozii, ce cuprind cerul, cetatea, toată ființa… dar a fost o noapte întreagă de chemări, de pătrunderi, de gusturi. eram prins fără posibilitatea de a mă mai întoarce.[5]

tu crezi că pentru mine e un lucru banal? că mult-hulitul număr de femei, cu care am făcut ce am făcut, e o statistică de afișat la o gazetă de perete a blocului? sunt sigur că nu e așa, cel puțin pentru mine. cînd o să știi că dragostea nu e finalul scabros al jocului, că atingerea e dovada, iar nu răsplata, o să mă înțelegi și eu nu voi mai fi să băsmesc despre minunea de a fi tu.

crezi că nu știu cum ești? te-nșeli. ai o grămadă de defecte. nu le înșir acum. o să ți le spun pe toate[6]. nu știu cînd[7]. acum sunt doar furios. pe mine. pe prostia mea. pe capcana pe care n-am evitat-o, deși teoretic sunt mai bătrîn, mai înțelept, mai… de fapt mai prost. din păcate sunt un copil cu ochii mari și-mi plac bomboanele mătăsoase. cît rău poți să-mi faci…


[1] ţîţele tale, o, ţîţele tale ca mirosul abia simţit al unei înserări…

[2] ea are ochii întunecaţi şi trup de înger. la mijloc e tăiată-n două ca să-i numeri cercurile şi tăcerile mai lungi decît noaptea polară. am atins inelul treizeci şi trei, cam cît avea iisus cînd l-au atîrnat de catapeteasmă ca pe un bou proaspăt tăiat. ea era prinsă în sine cu nişte cîrlige de inox manufacturate-n ziua aia, din care nu i-a mai răspuns decît foarte rar, jumătate fiindu-i, şi l-a spînzurat de cuvinte împrăştiind maţele textelor, lăsîndu-le prin cutiile poştale precum pe nişte piei de şarpe. de atunci el încetase să mai creadă.

[3] alunecă în braţele mele. două-ţi sunt de-o parte şi de alta a unui „nu” şi doar ele-s.

[4] cînd primăvara vine ca o povară, poate e bine să te topeşti ca un cub de zahăr într-un pahar cu ceai negru, din cel ce ţi s-a dat să te bucuri de început. poate e bine să taci sau să te desparţi de cuvinte, să le uiţi, să le întorci spatele. trebuie să ştii că vei lăsa în urmă bucăţi din tine, cel mîndru că poţi să duci un joc de go la bun sfîrşit. ai fost învins prin plecarea partenerului.

[5] cînd mă deschid, vii trăgîndu-mă de toate cele, urlînd că te-am lăsat în afara carcasei, unde lumea valsează colorat, iar imaginile cu tine sunt rotunde precum capacul de bere.

[6] mi s-a părut că te-am zărit ieri seară cînd veneam din tîrg. tot în negru, ca pe-o fisură în retina mea stîngă. aveai picioarele lungi şi nici vreo urmă de zîmbet sub părul ce flutura a depărtare.

[7] primăvara ce urlă ca tine în ultima conversaţie la telefon cîndva, sub o ploaie de noiembrie. dimineaţa tîrzie vorbită deja, un soi de linişte ca o aură a minunii pe care o respirăm cu toate cuvintele. visele ca un potop de lame neîndurător de strălucitoare.

altfel tăcut ca de obicei.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Noi, o jumătate de zeu&8221;

  1. Măsura. Fix de jumătate. De unde-i?Cealaltă jumătate,un nano, pico, femto, ato, de-ar fi,adică un nanopicofemtoato,de-ar fi, n-ar spune niciodată personajului tău, aşa. Aşa să-i spui, că i-am spus, personajului tău, eu.:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s