Despre Înțeles 30 (reeditare)

30.

toamna[1] venind într‑o singură seară

palatul cojit[2] rămîne pustiu

oameni nu mai trec

 

mă uit la timp[3] așteptînd chipul tău

și e senin


[1] să ținem semințe în pumni

ca pe ploi ce vor ca să vie

piele de cald netezind între mine și tine

obrazu‑mi lipit de șoaptele tale

să îmi țipi cît de adînc îmi e umbletul

[2] De ce Babel

să te simt atît de aproape

mă gîndesc cum îți va fi pielea sufletului meu

vărgată

pătată de acizi

tăiată

să revenim

este vorba de noi nealegînd destine

nerămînînd loc între mirosul tău de mlaștină

și gîndul meu de orhidee

și văzînd Dumnezeu atîtea neamuri

vorbind atîtea limbi

privind atîtea uri

însîngerînd atîtea porți

zise

să fie să își clădească un turn

[3] semne

doar semne

posibilitatea de a ajunge

peste

înspre

minunata mea tăcere

în care

spirala ce înghite lumi

mă tăinuiam pentru cei care vin

simplu

direct

de parcă ar fi cuvinte care să apuce

o mînă de dincolo

totuși caldă

dar pot să îți spun că încă trăiesc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s