visele ca postvestire

e vreme de vodcă. o bei și ți se întinde leneș prin oase. fumul țigării îți cuprinde țîțele-ți cu sfîrcuri prelungi, cafenii. toamna se lasă în noi, îți spun, și te lași pe spate mîngîindu-mi obrazul cu talpa. zîmbești ca și cum n-aș mai fi. îmi dau seama că sunt într-un vis despre atîta amar de tăcere. aici se cere o continuare, dar textul îmi stă în gît ca un plîns de noiembrie și doar mă răsucesc de pe-o parte pe alta unde mă cuprinde un întuneric cleios, ușor rece, ca un nămol ce se prinde de mine înfășurîndu-mă. nu mă mai întorc la loc ca să te văd, ca-n nenumăratele amieze de dinainte, cînd ne hlizeam din te miri ce zgîindu-ne la televizor. știu că ești, că doar acum eu nu sunt și că trebuie să aștept.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s