uneori explicații

Nimic nu se mai lăsa de-a moartea-n bucătăria de vară, unde sfîrîia slănina-n tigaia de fontă, iar tu mă priveai frecîndu-ți coapsele mai roz decît spuma de căpșune cu care te amenințasem ieri seară, pe cînd îți lingeam bunătatea ce țîșnea ca o arteziană și-ți vorbeam antologii antropofage. Tot amalgamul acesta de nuanțe de roz întrepătrunse, toată nebunia asta gastronomică pînă la urmă, mi se revărsa în cap de fiecare dată cînd dispăream pentru a-mi scoate literele din trupu-mi nervos și uitător. Nimeni nu mă lua așa cum sunt, pentru a mă întîlni cîteodată, ca și cum ar fi prima oară. Nimeni nu venea, de teamă sau greață, să îmi aducă aminte topitul lent al imaginilor, ce țîșneau în fiece moment, în mîngîierile niciodată începute de mine. De obicei se aștepta, după o pauză chiar notabilă, reluarea ritului uitîndu-se că eu nu făceam niciodată de două ori aceeași rețetă. Ar fi trebuit să fie cineva care să mă vrea tot timpul, ca să nu uit de mine. Ca să nu mă uit în mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s