timpul ca obiecte

Ziua colcăia în oasele mele, mai multe decît de obicei, iar cît căutam gol prin camere cuvintele aruncate precum niște haine ușor transpirate, pe care le smulgeai pentru că ardeau, tu, îmbrăcată-ntr-o nonșalanță nepieritoare-ți făceai cafeaua. Nimic, în afară de spațiul apartamentului nu trăda ființa comună, de care nu-ți povestisem niciodată. De dinafară chipul tău avea tente verzui, ca orice manieră politicoasă de îndepărtare. Dinăuntru ridurile-mi apăsau pieptul și țîșniturile de vorbe. Nu mai ziceam nimic de milenii, iar priviri nu mai îndrăzneam. Palmele te vedeau doar umplîndu-și cu tine cuprinderea. Băga-mi-aș pula-n gîtul tău, cosînzeano, ți-am spus mîngîindu-ți părul cel negru pînă la buci, într-o stație de metrou, unde ne-ntîlneam spre seară. Tu zîmbeai privindu-mă ca pe-o șopîrlă diformă-n formol pe un raft la muzeul de științe naturale, de parcă alte discipline, ca să le spun așa, sunt nenaturale. să nu divagăm. Știam că noaptea-mi cresc solzii pe care-i cotrobăiai curioasă. Aș fi vrut să-ți spun că atunci cînd mă întorc de pe-o parte pe alta zornăie-mpreună cu gîndurile mele despre imponderabilitate, dar mi-e că te sperii. Și așa dimineața mi se prăbușește în ochi precum un tomberon în mașina de gunoi a primăriei. Ne plimbam pe peronul pustiu. Uitaseră luminile de plastic aprinse și oricum nu venea niciun tren de demult. Ne uitam la țevile aducătoare de știri în afara programului. Bine etanșate. Afară știu că s-au închis străzile. Blocurile colorate de peste parc își mutaseră locația, iar al tău, cel galben, le-nghițea hulpav. Seara se distribuia gri și fetele cu coapsele mai lungi decît autostrada goliseră colțurile, unde despicau semințe de floare. Prin oraș au ramas în asfalt urmele pantofilor cu toc cui, cojile și sarea sfărîmată-ntre degetele subțiri cu unghii vopsite în modele țipătoare. Noaptea ni se lăsa leneș în vene.

Anunțuri

Un gând despre &8222;timpul ca obiecte&8221;

  1. PERSONAJULUI TĂU:nu ştiu de unde-mi vine curajul de a-ţi zice:de ce te încăpăţânezi să mă provoci, să-ţi spun, ce tot voiesc a trece sub tăcere;că se nasc copii şi din viol.Nu ştiu de câte ori am tot vrut să-ţi spun, apoi am tăcut.Te-am iertat, iar şi iar…apoi m-am hotărât, te-am ignorat,sancţionat, nu te-am luat…Dară acum…de ce trebuie, sunt sigură că nu-s singură, să ne ridici, apoi, tronc, pliosc,să ne lipeşti c-o vorbă ori mai multe, de noroi,când tocmai eram în nori. De ce doreşti neapărat nori şi oi.Corespondenţa deopotrivă, cuantic subliniind.Ca exemplu, de ce pe la amiază(aproape de mijloc adică)a trebuit să fluieri. AUT.Bucata de amiază,de care era să mă bucur, ai sublimat-o,c-un rînd;juma’de rînd, de mă uit bine.Şi drept în noapte-a mocirlită mă proiectat-ai, trezită inutil.Mă enervezi, pe bune, când puteam să ţi-o spun, doar glumind.De ce-i bine să strici?

    de asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s