aspecte inedite din viața lui

*

votați-mă, striga difuzorul gri cocoțat pe mașina indiferent de roșie, ce făcea turul cartierului. străzile erau goale, era duminică, pe la prînz, pe cînd lumea se aduna în jurul oalelor cu borș trăgînd aer în piept, adulmecînd, înălțîndu-și capul să vadă mai bine ce bucată ieșea din recipientul de tablă vernil, emailat, folosit numai și numai la sfîrșit de săptămînă și la sărbători deosebite, cum ar fi botezurile, nunțile, parastasele, revelioanele, alea legale și cele religioase. mult mai rar găseai pe cineva la această oră în dormitor. de obicei un cuplu mai tînăr ce-și făcea poftă de mîncare sărutînd metri de piele cu diferite arome, terminînd într-o penetrare brutală ce acoperea cîteodată decibelii aiuritori ai limuzinei electorale. telefoanele sunau și capul casei se ridica nervos, că i se răcea ciorba, și auzea în receptor un glas mieros cu îndemnuri de a băga votul pentru cutare sau cutare, iar ăla cu mintea năclăită de aburul mîncării leorpăite conștiincios de ceilalți, care trecuseră deja la a doua porție, de rămăsese numai zeamă, trîntea bucata de plastic fără să mai răspundă și se repezea la masă mușcînd o gură prea mare din ardeiul iute iute ce-l făcea să urle de durere. în mod normal ar fi trebuit să ia niște pîine în gură, dar se repezise la ciorba fierbinte aproape. evident că ăia de și-o trăgeau de umpleau scara de miorlăituri, gemete sau țipete răgușite nu răspundeau la telefon pentru că el ejacula abundent într-unul din locurile îngăduite, urmînd să fie sunați a doua zi pe cînd vor fi la servici, iar efectul propagandistic trecuse de mult. mă uit la televizor pe discovery. e un documentar despre jubileul reginei angliei. „lux, calm și voluptate[1].”


[1] era roșcată și-naltă, precum nicole kidman în wide eyes shut. avea carnea albă pe sub rochia neagră intens și scurtă, mult deasupra genunchilor, încît bărbaților le clefăiau picioarele-n bălțile lăsate de balele ce umpluseră toată piața. aș fi tăvălit-o-ntre roșiile obraznice și ardeii borțoși, vinetele lascive și cartofii imenși. i-aș fi frămîntat țîțele cu sfîrcuri ce-mpungeau țanțoș materialul subțire. era cald și mirosea a vișine putrede, a fructe ce se lăsau mușcate gîfîind și mormane de frunze cu-un verde otrăvit de închis. de altfel lume multă, cărînd papornițe, pungi de plastic sau cărucioare. lume bătrînă și naivă, ce ieșea prin soarele hrăpăreț al unei veri violente, ca să moară în stradă lîngă fata frumoasă cu un prunc, ce-mi zîmbea din brațele-i lungi. ocrotitoarele brațe. m-am dus la ea și-am început s-o iubesc precum strigam în copilărie cu toată mahalaua la winetou „lasă-te-n jos, că te-mpușcă” și plîngeam la vandana și cei doi grădinari. ea-mi zîmbea de deasupra mea, după cum spuneam, ocrotitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s