Floreasca, patria mea

Am mai povestit undeva despre oameni bătrîni și mai singuri decît o statuie într-un parc plin de alei asfaltate, prevăzut cu multe plăcuțe, care te-avertizează să nu calci pe iarbă și să nu rupi florile. Evident că nu-mi trecea prin cap să cumpăr flori, ci luam vitejește o foarfecă pentru trandafirii cărnoși roșii sau galbeni sau mai albi ca neaua iernii. Nu m-a prins nimeni vreodată, cum n-am fost prins la furat cireșe sau rupt antenele mașinilor, uitate prelungi de stăpînii uituci. Eram în Floreasca, ce mama, mă-si-mi ziceam. Mă întorc la subiect. Dacă vei căuta-n cărțile mele, sigur vei găsi aceste subiecte tratate relativ bine. Acum nu e vorba de asta, ci de o explicație căpătată astăzi, pe cînd un om căruia nu i-ai fi crezut vîrsta, ca și cum nu era atît de prost gust să arăți mult mai tînăr, spunea că acum este altfel. Acest acum scuipat cu un dispreț superior, gen eu vă sunt dumnezeul, fraierilor urmat de-o înjurătură ce-i umplea gura ca și cum ar fi mestecat tutun sau așa cum îmi închipuiam eu că se mestecă tutunul în Georgia, m-a dus cu gîndul la frica de moarte. Cînd te apropii de ea, deși aparent n-ai avea griji, încerci să oprești timpul, să negi orice evoluție, unde evoluția e doar prefacere, iar nu clasament de lucruri bune sau rele, învață asta odată, agățîndu-te de copilărie, de tinerețe, sau de tîrgul de moși unde n-ai fost vreodată. e ca și cum ziua asta minunată cu tine nu s-ar fi terminat niciodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s