Floreasca, patria mea

peste parc, umbra bustului negru a lui garibaldi acoperea trandafirii din pătratele înconjurate de alei asfaltate și se-ntindea pînă-n ieșirea de dincolo a cinematografului cum îl vedeai  din balconul meu fructifer, acolo unde ne-ntîlneam la barbut. ne așezam pe vine într-un cerc aproape perfect, puneam banii împăturiți într-un anume fel, dădeam cu oasele și învîrteam printre buze glume grase despre gagicile din cartier asezonate cu rîsete pofticioase sau îl binecuvîntăm cu tot soiul de invenții porcos-religioase pe butelie care avea un noroc de neam prost cu o zi înainte de a pleca la mare. printre blocurile lungi se lăsa seara și numele copiilor țipate ascuțit de mamele lor împînzeau aerul dintre copaci, bănci și tufișuri. stăteam tăcuți, trăgînd din vișinata lui doru și priveam bustul la fel de negru pe cerul de un albastru din ce în ce mai închis.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s