cobra de pe pernă

– Neața!
Vrăbiile făceau un scandal de zile mari, iar lumina deja cădea în hălci strălucitoare în camera cu ferestrele deschise. Aerul sărat, răcoros al zorilor mă trezise iar spatele Atei, cald și lin, îmi ținea loc de pîntec. De sub pleata creață se auzi un mîrîit.
– Neața, repetai mai tare strîngînd-o în brațe.
Același mîrîit, de data asta mai răspicat. Un soi de cobră care se ridică, își umfla gîtul și sîsîie clar ca să-ți iei tălpășița. Din păcate pentru mine nu dețin vreun instinct de conservare în fața animalelor vădit periculoase și mai am un defect. Sunt încăpățînat. Ce rost avea să doarmă, dacă eu eram treaz, aveam chef de vorbă și de mîngîieri nenumărate.
– Neața, iubita mea!
Acel „iubita mea” pesemne că nu a fost plauzibil ori foarte bine articulat pentru că veninăciunea țîșni în fund și mă privi fioros. Cum n-am fost dus la biserică și la capitolul frică am sărit lecția, o priveam cu aerul că e cea mai frumoasă apariție la noi în cameră, nu că n-ar fi fost, dar nu chiar tot timpul. Asta ca să nu și-o ia în cap.
– Piciule, ești deraiat complet? De ce nu te duci tu să-ți torni un ciubăr neaoș cu apă rece în cap? Poate începi să gîndești și la alții…
În fața mea cei doi sîni arcuiți frumos în sus cu sfîrcurile de un roz închis și tari că și cum am fi fost într-un periplu erotic, nu într-un acces de furie, se ițeau în fața ochilor mei. N-am mai rezistat si m-am apropiat de unul cu buzele țuguiate.
– Aaa! Lu’ domnu’ i s-a făcut chef de futai!
Răceala tonului și precizia vulgară a sentinței mi-a oprit mișcarea. Întrebai sfielnic:
– Și? Nu-ți place?
– Nu totdeauna, iubitul meu numai cînd are chef el!
Îmi zîmbi larg și se întoarse punîndu-și supărarea la loc pe pernă. M-am apropiat de ea lipindu-mă lent de spatele ei. Oftă. O căutai cu buzele pe sub părul încîlcit de la ceafă și o mîngîiai cu buzele…
– Cînd ajung în București o să mă tund.
– Nu, bolborosii eu coborît deja pe gît în jos, pe un corp frumos… Știam că nu rezistă și mai știam că îmi va face pentru asta ziua un calvar, pe care mi-l însușeam cu ardoarea inconștientului ce pentru mirosul înnebunitor al unui măr își vinde eternitatea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s