filo…logie

Ata cobora scara autobuzului și eu o priveam ca și cum îmi era un obiect străin căruia îi cîntăream defectele iluzionîndu-mă că sunt obiectiv. Parcă e un pic cam plinuță, deși îmi place să mîngîi pielea fină de pe carnea tare a coapselor ei, fără să strîmb din nas la „rotunjimi”, chiar extra-normative. Apoi dacă-și pune tocuri e mai înaltă, dar asta mă deranjează cel mai puțin. Grav e că nu mă lasă să respir și este agresivă continuu, extenuînd resursele mele de răbdare. Devin atunci un soi de fiară la pîndă, căutîndu-i greșelile, executîndu-le rece, fără ezitare, mințindu-mă că dețin controlul, supărîndu-ne unul pe altul și tăcînd anotimpuri întregi. Dar tăcerea astfel încropită nu înseamnă liniște. E un  fel de furtună mocnită, intensă, care ne roade pe dinăuntru astfel încît nu mai știm dacă ne iubim sau nu.
– Gata, amore?
– Gata, iubireaviețiimele! îi zic sculîndu-mă de pe banca din stație.
– Iubirea ca iubirea, dar matale, te scoli ca un moș.
– Sunt!
– Ei na! La aproape treizeci ești deja bătrîn. Mi s-a umplut popoul de lacrimi, vorba evanghelistului, măi acesta.
– Ata, n-o să-nțeleg niciodată de ce vorbești în lozinci.
– Prețiosu lu mama, exactul vieții mele. originalule, așa vreau eu, ai înțeles? Sau ai chef de discutat filozofie și despre formele arhaice ale expresiei în fraze complexe la mahalagiul român? Eu am o propunere. Să ne futem și să lăsăm filozofiile pe mai tîrziu cînd nu o să ți se mai scoale pula. Ce zici?
Lumea din stație se uita la noi ca la lei paralei urși și căței, iar eu înroșit tot, lăsasem capul în jos să nu-i văd cum mă compătimeau sincer. Am dat doar din el și m-am întors să o iau spre bloc.
– Stai un pic, înroșitule! Crezi că nu se vede că ești fată mare? Avem de făcut cumpărături.
Dau să protestez.
– Șșș! Știu că n-avem parale acum. Am luat de la mama o sută ca să ne ajungă de cartofi, ceva verdeață, poate niște cîrnați… Ce zici?
Dau iar din cap.
– Tu ești chiar culmea. Mă strîngea de mînă și se lipea de mine în mers. Își coborî capul și mă sărută la baza gîtului. Mă trecu un fior.
– Ți se scoală? întrebă ea cu gura pînă la urechi.
– Ata, de ce mă chinui? Știi că nu-mi place să vorbim așa în public!
– Dar să mă cerți că vorbesc „așa” în public se poate, îndreptarul meu? A?
Am tăcut. Știam că n-o scot la capăt și preferam să tac, să-mi revin. Știam că în capul ei o făcea pentru mine, ca să fiu mai curajos, mai rece, dar ceea ce nu știa ea e că eu nu vroiam cu nici-un chip să mă schimb.
– Povestește-mi cum o să ne futem, iubitule! îmi zise languros.
– Întîi tăiem ceapa foarte mărunt…
Am simțit un ghiont în coaste, dar n-am icnit. Dacă vroiam puteam să fiu al dracului de încăpățînat, iar faptul că eram pe stradă mă ajuta.
– …și o punem în uleiul încins…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s