teatru de bătălie

uruitul carelor de luptă, lănciile falangelor sclipind într-o dimineață mai clară decît cristalele culese prin peșteri și vuietul unei armate în marș nasc mai multă bucurie decît piesele lui eschil la teatrul cel mare. îndîrjirea torențială a demagogilor e mai prețuită decît cadența fără cusur a versurilor homeriene. de unde oare plăcerea de-a strivi sau de-a te lăsa sub călcîiul cel gros al violenței în loc ca sufletul tău să țîșnească aclamînd perfecțiunea fără ciobiri a cuvintelor spuse de oameni frumoși? poate din natura noastră copilărească? îmi vine în cap alas, copilul nostru de șase ani, ce chinuia fără sfîrșit broaștele, pînă ce l-am făcut să-nțeleagă că ființele au dureri și destine. poate ne duce lăcomia, cu care-am fost sădiți, spre mulțimile în cadență. nu-mi dau seama. eu prețuiesc și umblu cu o amforă măiestrită cu grija tuturor amănuntelor, iar o haină frumoasă, ce mîinile tale o făuresc, mă face mîndru. recunosc că povestea lui leonidas mă-nfiorează, cum nu-mi spune nimic moartea penibilă a lui alexandru, oricît mi-ar fi de dăunător să spun asta. la un simplu vers al lui safo tresar precum la vederea unei coapse ca lacrima. să fie vreun neajuns? să mă fi născut din linișlte? mă-ndoiesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s